Coronavirus

CORONAVIRUS. NOI EXPLICAȚII despre COVID-19. Scenarii pentru finalul pandemiei

 

Coreea de Sud este ţara dată ca exemplu pentru modul în care a răspuns atacului Covid-19. Potrivit digi24.ro, profesorul Kim Woo-Jiu de la Spitalul Universitar Guro din Seul a vorbit despre provocările noului coronavirus, despre modul în care se transmite virusul, dar şi despre măsurile de protecţie sau despre cât va dura această criză.

„Când tuşim sau strănutăm, expulzăm picături. Practic, scuipăm. Trebuie să fie mai mari de 5 microni pentru a fi considerate picături, iar o singură picătură conţine multe virusuri. Mă refer la cele provenite de la o persoană infectată. Pentru că picăturile sunt mai mari de 5 microni, acestea urmează o traiectorie curbă, ca un curcubeu, şi aterizează de regulă la o distanţă între 1 metru şi 2 metri. În acel moment, virusul te poate infecta prin ochi, nas sau gură. Cu aerul este o chestiune uşor diferită. Explic mai încolo. Aşadar, principala cale de transmitere este prin picături. A doua rută… Atunci când strănutăm sau ne curge nasul, avem tendinţa să ne ştergem nasul cu mâna, nu? O facem fără să ne gândim. Iar virusul ajunge pe mână. Apoi vin şi vă strâng mâna. V-am transmis virusul prin contact direct. Aceasta este a doua cale. Apoi, a treia, este prin contact indirect. Atunci când un pacient strănută sau tuşeşte, picăturile ajung şi pe suprafeţele din jur, pe masă, pe clanţa uşii, pe tastatură… În mod obişnuit, în viaţa de zi cu zi, te infectezi prin picături, prin contact direct şi contact indirect. Acestea fiind spuse, te poţi totuşi infecta din aer în anumite condiţii. Este vorba despre transmiterea prin aerosoli. Recent, mii de persoane dintr-o sectă religioasă numită Shincheonji s-au infectat în Coreea de Sud. Biserica era la etajul 10 al unei clădiri, într-un spaţiu închis. Ferestrele erau închise pentru că era iarnă. Imaginaţi-vă câteva sute de oameni, adunaţi la un metru sau doi distanţă unul de altul, rugându-se sau cântând ore în şir. Dacă acolo se află o persoană infectată, gândiţi-vă câte picături produce. Cu toţii scuipăm, chiar şi când vorbim normal, dar cineva care cântă sau ţipă va produce mai multe picături. Vă amintiţi când am spus că o picătură este mai mare de 5 microni? Când oamenii strigă sau ţipă, nu toate picăturile ajung jos, nu aterizează la o distanţă de un metru sau doi, pentru că pot fi curenţi care să bată şi din lateral. Picătura poate parcurge o distanţă mai mare, iar pe drum poate să se «usuce». Picăturile se micşorează la mai puţin de 5 microni şi se transformă în aerosoli. Pentru că sunt mai uşori, aceştia sunt afectaţi mai puţin de gravitaţie şi pot parcurge mai mult de 2 metri. Astfel că se poate infecta chiar şi o persoană care stă la mai mult de 2 metri distanţă. De aceea, adunările în spaţii închise din biserici, din birourile de call center şi orice altă zonă aglomerată închisă, în care oamenii vorbesc tare sau mănâncă, sunt riscante. Dar afară, de exemplu, pe cărările din parc, care sunt spaţii deschise, transmiterea pe această cale este improbabilă”, a menţionat profesorul Kim Woo-Jiu conform digi24.ro.

Despre simptomele pe care le oferă infectarea cu Covid-19, profesorul Kim Woo-Jiu a menţionat: „În primul rând, trebuie testaţi cei care au febră sau usturime în gât, care tuşesc sau au dificultăţi de respiraţie. Este deosebit de important pentru persoanele în vârstă şi cele din grupul de risc să se testeze şi dacă resimt doar o stare de oboseală, pierderea apetitului sau dureri uşoare în tot corpul. O echipă de cercetători a confirmat că aproximativ 30% dintre cei diagnosticaţi cu COVID-19 îşi pierd simţul mirosului şi al gustului. Iar asta poate dura între 5 şi 10 zile”.

Întrebat despre măsurile de protecţie, profesorul Kim Woo-Jiu a comentat: „În Occident, în Europa şi în SUA, nu prea vezi oameni purtând mască. Mi se pare straniu. În Statele Unite, şeful sistemului sanitar public le-a spus oamenilor că nu este nevoie să poarte mască. OMS a recomandat acelaşi lucru. Dar eu nu sunt de acord. Mesajul acesta trebuie pus în context. Cred că scopul a fost împiedice ca publicul să facă stocuri de măşti şi asta pentru că personalul medical are mai multă nevoie de ele. Dacă personalul medical nu mai are măşti, nu mai poate trata pacienţii. Cu alte cuvinte, pentru că sunt puţine măşti în SUA, personalul medical trebuie să aibă prioritate. Ajută să porţi mască. Altfel de ce le-ar mai purta doctorii în spitale? Măştile şi-au dovedit utilitatea în prevenirea infecţiilor. Uitaţi-vă la China, Hong Kong, Japonia şi Coreea. În ţările din Asia, oamenii poartă mască. Dar dacă vă uitaţi la multe dintre ţările europene şi la SUA, virusul se răspândeşte rapid. Unul dintre motivele pentru care Coreea are o rată relativ mică de infecţii este că lumea poartă mască şi se spală frecvent pe mâini. Şi ochelarii ajută. Am menţionat ochii, nasul şi gura pentru că în ele sunt membrane mucoase, în pleoape, în interiorul nasului, în gură. Virusul nu poate intra în piele, dar mucoasele au un receptor care se numeşte ACE2. Virusul trebuie să se lipească de aceşti receptori, pe care nu îi avem şi în piele. Pielea noastră acţionează ca o barieră. Virusul nu poate intra nici prin urechi”.

În opinia medicului sunt trei scenarii pentru finalul pandemiei:

– se va comporta asemănător SARS, se va termina în iulie-august şi nu va reveni, dacă toate ţările fac eforturi. Este cel mai optimist scenariu, îi dă 10% şanse sau chiar mai puţin;

– la vară va dispărea din emisfera nordică, dar se va răspândi în emisfera sudică, apoi se va întoarce în nord în noiembrie sau decembrie, ca gripa sezonieră;

– va fi creat un vaccin, toată populaţia lumii va fi vaccinată şi omenirea va scăpa de COVID cum a scăpat în anii 80 de variolă – este cel mai ambiţios scenariu şi cel mai greu de atins.

„Sper ca alte ţări să ia seama la măsurile care au fost aplicate în Coreea şi să corecteze şi să îmbunătăţească ceea ce Coreea nu a făcut tocmai bine. În ştiinţă trebuie să fii umil. În momentul în care devenim aroganţi, pierdem”, a mai transmis profesorul Kim Woo-Jiu.

Interviul integral aici: https://www.digi24.ro/stiri/externe/coronavirus-da-te-poti-infecta-din-aer-in-anumite-conditii-masca-obligatorie-sfaturi-de-la-cel-mai-respectat-expert-sud-coreean-1283409#highlight-1283409-7

VIDEO aici: https://www.youtube.com/watch?time_continue=8&v=gAk7aX5hksU&feature=emb_logo


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare