Coronavirus

CORONAVIRUS. E mai sigur în Grecia și Bulgaria decât pe litoralul românesc! PĂRERE de specialist…

 

Foarte mulți români sunt cu gândul la locul unde să-și petreacă vacanța de vară, însă în contextul pandemiei de coronavirus au dubii în ceea ce privește destinația aleasă.

Studii ale touroperatorilor arată că, în afara litoralului românesc, Bulgaria, Grecia și chiar Turcia, pentru stațiunile amplasate la Marea Egee, ar fi în topul preferințelor românilor, care în acest an mizează pe siguranță. Astfel, călătoriile cu avionul nu vor mai fi la mare căutare.

Prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizațiia Mondială a Sănătății (OMS), a relatat pentru Digi24 pe marginea acestui subiect: „Sigur, orice călătorie suplimentară, deci orice deplasare, poate să afecteze cifrele, însă țările la care ați făcut referire (Bulgaria și Grecia – n.r.) sunt țări cu o incidență mai mică a infecției decât România. Astfel, este mai puțin probabil să ne îmbolnăvim acolo decât să ne îmbolnăvim în țara noastră. Și atunci sigur că nu putem să ne punem astfel problema, mai ales că deplasările vor fi cu autoturisme individuale, fiind o măsură care limitează transmiterea infecției”.

El a precizat că e de preferat transportul cu mașina personală, fiind puțin probabil să te infectezi cu Covid-19: „Știți cum e, în aeroporturi, chiar dacă porți mască, totuși sunt locuri în care boala se transmite puțin mai ușor. Sunt numeroase persoane care frecventează aeroporturile, iar la începutul pandemiei multe cazuri au avut loc nu știu dacă în aeroport, dar măcar în procedurile care sunt derulate în aeroport. Există astfel de puncte nevralgice”.
 
În altă ordine de idei, se pare că din 15 iunie România va anula măsura restrictivă pentru cetățenii care revin în țară din Grecia sau Bulgaria, de a sta 14 zile în izolare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare