Coronavirus

CORONAVIRUS. Dr. Virgil Musta: „Sunt convins că lucrurile vor merge bine”

 

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a estimat, la postul B1 TV, că în următoarea perioadă România va înregistra o scădere a numărului de infecţii cu COVID-19, însă în pofida acestui trend descendent, regulile de prevenire a răspândirii bolii trebuie respectate în continuare.
Eu cred că nu trebuie să ne relaxăm. Trebuie, în continuare, să fim foarte, foarte prudenți ca să putem încetul cu încetul, să revenim la o viaţă normală respectând, totuşi, anumite reguli. Eu am speranța că în jumatăte de lună, o lună, al treilea val al pandemiei va ajunge la un nivel care să ne permită să ne desfăşurăm activitățile normal. Adică eu cred ca trendul descendent va continua şi s-ar putea să fie mai mulţi factori care sa intervină în acest sens, evoluţia normală a infecţiei, dacă tineţi minte, în urmă cu un an, în luna iunie numărul de cazuri era foarte mic pentru că şi infecţia, pe de o parte, a avut un trend de scădere natural. Pe de altă parte, măsurile luate şi respectate au dus la scăderea acestui număr. Dacă se înţelege ca în continuare să ne vaccinăm cât mai mulți şi cât mai rapid, sunt convins că lucrurile vor merge bine”, a declarat medicul Virgil Musta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare