Coronavirus

CORONAVIRUS. Dr. Adrian Marinescu: „Doar în România oamenii mai poartă mască în locuri în care nu mai este obligatorie”

 

Medicul infecționist Adrian Marinescu de la Matei Balș a declarat, joi seara, în emisiunea „Marius Tucă Show” de la Aleph News că numărul pacienților internați cu COVID-19 a scăzut cu 80%, în această perioadă.

Pandemia nu s-a încheiat, dar există nuanțe. Din punct de vedere științific, nu este o ușă pe care o poți închide. (…) Când a apărut prima dată varianta din Marea Britanie a fost un interval de două luni, două luni și jumătate până am avut cazuri peste tot. Acum dacă vorbim despre tulpina indiană, ne putem gândi că la toamnă va fi un număr mare de infectări, dar asta nu înseamnă o presiune pe sistemul medical. Trebuie să gândim la rece. Aș pleca de la ideea că o infecție virală poate ridica probleme, pentru că sunt imprevizibile, afectează organismul. Cu câteva excepții, peste tot a mers prost (campania de vaccinare – n.red.). Cei care au rămas în etapa a treia nu sunt vulnerabili. Sunt tinerii. Pentru că acest curent al antivacciniștilor chiar a contat. Apropo de oameni care poartă masca în momentul în care nu ar mai fi nevoie, se întâmplă doar în România. Ne întoarcem tot la panică și la faptul că lucrurile au fost imprevizibile și nu sunt foarte clare”, a declarat Adrian Marinescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare