Coronavirus

CORONAVIRUS BRAȘOV. Doar patru unități de învățământ vor funcționa online de luni

 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Brașov a adoptat vineri Hotărârea nr. 224/2021, privind aprobarea scenariilor de funcționare în unitățile de învățământ preuniversitar începând de luni, 6 decembrie.

Reamtim că unitățile de învățământ preuniversitar din județul Brașov vor putea să reînceapă cursurile cu prezență fizică a doua zi după ce rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 din unitatea administrativ-teritorială respectivă a coborât sub pragul de 3/1000. În această situație, consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din județul Brașov emit hotărâri privind reluarea cursurilor cu prezență fizică prin raportare la rata de incidență, cu informarea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov.

Ca atare, Hotărârea nr. 224/03.12.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov a fost adoptată în conformitate cu Ordinul comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, precum și având în vedere avizul Inspectoratului Școlar al județului Brașov, avizul Direcției de Sănătate Publică a Județului Brașov și hotărârile Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ din județul Brașov transmise IȘJ.

Hotărârea nr. 224/2021 a CJSU Brașov este disponibilă aici.

Anexa la HCJSU 224/2021, cu scenariile pentru fiecare unitate de învățământ, este disponibilă aici.

Conform documentului, dintre cele peste 400 de școli, grădinițe, licee, cluburi școlare, vor funcționa în sistem online Școala postliceală FEG Brașov, Liceul Teoreti „Ioan Pascu” Codlea, Grădinița cu program prelungit nr. 5 Codlea, Grădinița PP Ghimbav.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare