Coronavirus

CORONAVIRUS BRAȘOV. CJSU a actualizat scenariile de funcționare pentru școlile din municipiu și județ

 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CSJU) Brașov a actualizat astăzi scenariile de funcționare pentru cele 417 de unități de învățământ din județ. Precedenta decizie, luată marți, a fost valabilă pentru cele trei zile de la reluarea cursurilor și activităților semestrului al doilea, la care au participat doar preșcolarii și elevii care nu susțin examene naționale. De luni, și cei din anii terminali (a VIII-a, a XII-a/a XIII-a) se vor întoarce la școală, HCJSU de azi fiind valabilă tot din 10 mai. Hotărârea nr. 128/07.05.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă aici.

În funcție de incidența cazurilor de COVID-19 din fiecare localitate, școlile vor funcționa după două scenarii. Conform ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, participă la cursuri cu prezență fizică toți elevii – scenariul 1. În localitățile cu o rată mai mare de 1 la mie, dar în care nu este instituită carantina, participă fizic la cursuri preșcolarii, elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale – acesta fiind scenariul 2.

Astfel, conform deciziei de azi a CJSU, cele 106 unități de învățământ din municipiul Brașov – grădinițe, școli gimnaziale, licee, școli postliceale, cluburi școlare – rămân și săptămâna viitoare în acest scenariu 2, valabil și pentru alte 101 unități din județ.

Celelalte 210 sunt în scenariul 1, adică toată lumea merge la școală și la grădiniță.

Anexa la HCJSU 128 cuprinzând scenariul după care va funcționa fiecare unitate de învățământ preuniversitar din județ este disponibilă aici.

Scenariile de funcționare în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Brașov se vor actualiza vineri, 14 mai.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button