Coronavirus

BRAȘOV. Trafic blocat intenționat pe Bulevardul Eroilor! „Ăștia sunt protestatarii de azi. Inconștienți și iresponsabili”

 

Protestatarii au blocat circulația, în această seară, pe Bulevardul Eroilor (lângă Prefectură) din Brașov, în condițiile în care unii dintre ei au decis să participe la acțiune cu mașinile, iar alții să  abandoneze autoturismele pur și simplu pe șosea, pentru a se alătura celor care protestează „la pas”

Printre „victimele” protestului se numără și Radu Hossu (activist civic, fost președinte al Asociației Pro Democrația Brașov și consultantul lui Allen Coliban – USR – la alegerile locale), care a scris următorul mesaj pe Facebook, adăugând și fotografia de alături:
„Astea două mașini, cea neagră și cea galbenă sunt fără șofer. În spate, coadă de sute de metri. Am stat 20 de minute în spatele lor până când am putut mișca 5 metri mai în față mașina galbenă, ca să pot intra in parcarea din dreapta ca să pot să ajung la o urgență naturală.
Eu sunt un norocos, urgența mea se putea solda cel mult rușinos.
Acum vă rog să vă imaginați că nu ar fi fost asta urgența, ci eram cu soția care năștea. Vă spun că-mi transformam mașina în buldo-escavator.
In spatele meu au stat două mașini de jandarmi și poliție care pur și simplu nu aveau cum să treacă. Sau nu eram eu, ci era o ambulanță cu un pacient în stare critică. Sau imaginați-vă că ambulanța care trebuie să ajungă in Șchei pentru o urgență medicală e blocată, cum am fost eu.
Ăștia sunt protestatarii de azi. Inconștienți și iresponsabili. P.S. Să nu aud pe vreunu’ cum îmi explică de cum se organizează protestele. Că asta am făcut eu deja, fară să deranjez populația care trecea, ambulanțele sau alte urgențe. Și protestele alea și-au atins scopul. Și erau împotriva unor ticăloși”.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Se protestează din nou! (VIDEO)

Update. BRAȘOV. S-au dat primele amenzi după protestul de azi-noapte

 BRAȘOV. Protest, azi-noapte, în centrul orașului! „Libertate!” (VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare