Coronavirus

BRAȘOV. „Focar” de revoltă a romilor la Teliu. Prefectul a făcut o deplasare în teren

 

După ce persoane din comunitatea de romi de la Teliu au făcut luni scandal la uşa Primăriei, pentru a solicita sprijin, spunând că nu mai au nimic de mâncare, astăzi, prefectul Brașovului, Cătălin Văsii, a făcut o deplasate în localitate

„Recent, au venit în jur de 40 – 50 de persoane din Germania şi Anglia şi au fost puse în izolare. Unii au încheiat această perioadă, însă mai sunt în jur de 18 – 20 care ar urma să iasă din autoizolare săptămâna viitoare. Acum, unii dintre ei spun că nu au ce să mănânce, şi au cerut Primăriei să le dea de mâncare.  Potrivit legii, eu, ca autoritate locală trebuie să suport cheltuielile pentru persoanele din carantină, nu şi pe cele aflate în autoizolare, sau pentru cele care nu mai pot circula, pentru că risc să fiu luat la întrebări de Curtea de Conturi”, a declarat luni, pentru bzb.ro, primarul comunei Teliu, Dorinel Blendică.
Deocamdată, situaţia din Teliu s-a mai calmat. „Am reuşit să conving câţiva agenţi economici să facă nişte donaţii, iar mâine (marţi – n.r.) şi să asigurăm nişte pachete, dar avem în vedere patru sau cinci familii cu o situaţie economică precară, unele cu opt sau nouă copii. Dar dacă mâine vin alte 500 oameni şi cer? De asemenea, cât mă pot baza pe astfel de donaţii, pentru că nici societăţile comerciale nu vor putea dona la nesfârşit”, a declarat primarul. De altfel, el a spus că în momentul  în care Crucea Roşie a distribuit pachete în alte localităţi, oamenii din Teliu au întrebat de ce în nu au ajuns ajutoare şi în acest sat. Primarul comunei Teliu a avertizat că, dacă situaţia se va prelungi, vor apărea probleme sociale grave. „Am sesizat deja Prefectura cu privire la aceste probleme. Unele persoane din această comunitate au spus că vor sparge primăria, altele că vor lăsa copii în faţa instituţiei. Riscăm să fim atacaţi la drumul mare”, a avertizat Blendică.
Pe de altă parte, primarul comunei Teliu a declarat că sunt probleme şi cu respectarea regulilor privind circulaţia şi distanţarea socială. „Trec patrulele de Poliţie, Jandarmerie sau Armată, iar atunci este linişte. După ce pleacă echipajele, oamenii ies la poartă, se adună în grupuri mari şi îi vezi jucând cărţi,
Dacă îi amendezi nu rezolvi nimic, pentru că nu o plătesc. Dacă transformi amenda în muncă în folosul comunităţii, nu fac orele şi o iei de la capăt cu procedurile. De exemplu, pentru alte contravenţii, noi avem amenzi neîncasate de aproximativ 100.000 de lei. Ei ştiu că nu le poţi face nimic şi îţi râd în nas”.
Conform declaraţiei edilului, comuna are în jur de 4.000 de locuitori, iar aproape jumătate dintre ei sunt din comunitatea romă, iar dintre aceştia puţini îşi plătesc taxele şi impozitele locale.

Ajutoare de la Crucea Roșie și din donații de la firme

Ca urmare, prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, s-a deplasat astăzi – împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – în comuna Teliu, unde a discutat cu primarul Dorinel Blendica și viceprimarul Marius Constantin Bălan despre situația persoanelor defavorizate din localitate, a celor care nu obțin venituri în această perioadă, în special a celor aflate în autoizolare la domiciliu. Astfel, s-a stabilit că, în primă instanță, familiile cele mai nevoiașe vor primi pachete cu alimente, provenite din donații către Primăria Teliu, precum și de la Crucea Roșie, urmând a se convoca o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Teliu în care să se stabilească criterii pentru acordarea de ajutoare.

„De asemenea, am discutat cu directorul împuternicit al Crucii Roșii Brașov, d-na Gabriela Cercel, posibilitatea ca această organizație să înceapă o campanie de strângere de fonduri, în vederea ajutorării comunităților din județ care sunt cele mai defavorizate mai ales în această perioadă. La Guvern a fost pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de urgență pentru aprobarea unor măsuri de sprijin pe perioada stării de urgență, decontate din fonduri europene. Printre aceste măsuri se numără posibilitatea distribuirii pachetelor cu produse alimentare și produse de igienă rămase nedistribuite după epuizarea tuturor etapelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 784/2018 către persoanele plasate în carantină și autoizolare, centre de plasament pentru copii și azile de bătrâni. Tot la nivel de guvern există un proiect care vizează sprijinirea a 100.000 de persoane cu vârste de peste 65 de ani, cărora li se vor asigura servicii sociale la domiciliu, la cerere”, a declarat prefectul Mihai-Cătălin Văsii. 

Poliția: efectivele de ordine sunt foarte bine dimensionate

În discuțiile cu primarul și viceprimarul din Teliu s-a abordat și chestiunea menținerii ordinii și siguranței publice în contextul stării de urgență și a ordonanțelor militare în vigoare, cu accent pe respectarea restricțiilor de circulație. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, la nivelul întregului județ, inclusiv în zonele rurale, efectivele de ordine sunt foarte bine dimensionate, sunt pregătite și au capacitatea și forța de a îndeplini toate misiunile și de a garanta siguranța cetățeanului. În teren acționează efective mixte, formate din polițiști, jandarmi și militari, vizând aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare, în scopul prevenirii și limitării răspândirii COVID-19, a combaterii criminalității sub toate formele ei, precum și în vederea asigurării unui climat optim de siguranță publică.

Credit foto: Brașov Știri


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare