Coronavirus

BRAȘOV. COVID-19. Noi verificări în magazine, piețe și stații!

 

Controalele pe linie antiCOVID au continuat și ieri. Acestea au fost desfășurate între orele 10.00 și 14.00, când polițiști de la toate secțiile din municipiu au făcut verificări în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun. În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 7 societăți comerciale și legitimate 46 de persoane.

Acțiunea s-a încheiat cu aplicarea a 17 sancțiuni contravenționale în sumă de 6.000 de lei.

Patru dintre sancțiuni au fost date pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, trei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, șapte pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și trei sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind reținut un certificat de înmatriculare, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Controale de amploare în magazine, piețe și stații, pe linie antiCOVID / Amenzi de peste 10.000 de lei, în doar câteva ore


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare