Coronavirus

BRAȘOV. COVID-19. În loc să stea în CARANTINĂ, a venit ca turistă în Poiană / Cum de le-a atras atenția jandarmilor

 

Astăzi, în jurul orei 12.00, un echipaj de jandarmerie a legitimat o femeie care nu purta mască de protecție, în zona telecabinei Capra Neagră, descoperind că aceasta trebuia să se afle în carantină, nicidecum în vacanță la munte.

„În urma verificărilor, a rezultat că persoana în cauză trebuia să se afle în carantină, în municipiul Vaslui, ca urmare a revenirii în țară din Regatul Unit al Marii Britanii. Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, pentru nerespectarea carantinei și a fost anunțat DSP-ul”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Ion Zaharia.

Amenda a fost aplicată conform art. 65, lit. i din Legea 55/2020, pentru nerespectarea de către persoana respectivă a măsurilor de izolare la domiciliu stabilit. Sancțiunea maximă în astfel de cazuri este de 5.000 de lei, iar cea minimă de 1.000 de lei, cât a primit și turista.

De asemenea, femeii i s-a cerut să se întoarcă în cel mai scurt timp în locul declarat pentru carantină (la adresa din Vaslui), urmând să fie verificată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare