Coronavirus

BRAȘOV. Controale de amploare în magazine, piețe și stații, pe linie antiCOVID / Amenzi de peste 10.000 de lei, în doar câteva ore

 

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Brașov – Secțiile 1- 5 Poliție au desfășurat ieri, în intervalul orar 10.00 – 14.00, o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop prevenirea și combatarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, verificarea respectării normelor legale în vigoare în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun.

Au fost verificate 8 societăți comerciale și legitimate 56 de persoane.

„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea, 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 10.700 lei”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru.
„Solicităm tuturor cetățenilor  să respecte toate normele legale în vigoare și să nu se expună la riscuri!”, a transmis sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button