Coronavirus

BRAȘOV. Ce a declarat femeia suspectă a avea Covid Omicron?!… „Am stat cel puţin 12 ore în avion, fără să ne dăm jos”

 

Brașoveanca în vârstă de 48 de ani cu mare suspiciune de a fi infectată cu Covid Omicron, revenită în țară din Africa de Sud, se află acum în carantină la domiciliu, la Codlea, fiind asimptomatică.

Pentru antena3.ro, ea a declarat: „Când am aterizat pe aeroport, mi s-au făcut teste, inclusiv PCR, şi apoi mi s-a confirmat că sunt pozitivă, a doua zi de dimineaţă, deşi citisem seara, că toţi care am venit din Africa suntem pozitivi. A doua zi de dimineaţa m-a sunat o doamnă de la DSP şi mi-a spus că pozitivă şi că urmează să trimită la Institutul Cantacuzino, să vadă dacă sunt şi alte tulpini. Azi dimineaţă m-a sunat iar de la DSP şi mi s-a spus că da, sunt descoperite două tulpini, secvenţierea aceea toată. Mi-a spus să stau acasă. Mi-a zis două tulpini, atât. Nu mi-a trimis nici un act, nu ştiu nimic. Doar telefonic mi s-a confirmat că sunt pozitivă. Sunt în carantină, la domiciliu. Stau separat de copil. Copilul stă la un etaj, eu la un etaj. Fiul meu a fost şi el testat şi este negativ. A fost şi cumnatul meu, a venit împreună cu noi. Este la fel, negativ. Nu am simptome, dar stând atâtea ore în avion, mi s-au înfundat urechile. Sunt un pic răguşită, de la aerul condiţionat. Am stat cel puţin 12 ore în avion, fără să ne dăm jos”. 

Doamna a relatat, conform sursei citate, și cum a decurs procedura de îmbarcare în Africa de Sud: „Totul s-a derulat foarte rapid, în maxim două ore am primit confirmare că putem să ne îmbarcăm. Am luat avionul din Cape Town, spre Johannesburg, unde ne-am întâlnit cu ceilalţi, în aeroport. Toată lumea a purtat mască, s-a luat temperatura, am fost dezinfectaţi, am stat separaţi. Acolo se respectă regulile, chiar foarte mult. Noi am stat într-o casă închiriată de nepoata mea, într-o suburbie a Cape Town-ului. Am stat doar noi, familia, maxim 8 persoane”.

CITEȘTE ȘI: MS: Suspiciune de infectare cu tulpina Omicron, în România / Update: Încă două posibile cazuri / Una dintre persoane, în carantină la BRAȘOV

BRAȘOV. UPDATE. Suspiciune înaltă pentru varianta Omicron!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare