Auto-Moto

ULTIMA ORĂ. RAR nu mai eliberează cărți de identitate pentru mașinile Volkswagen. Peste 100.000 de mașini cu probleme în România. Cum comentează dealerul local VW situația?

 

„Registrul Auto Român nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen care urmau să fie vândute în România”, a anunțat Călin Popescu-Tăriceanu într-o emisiune la DIGI24.

Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu a explicat că a vorbit cu cei doi miniștri care sunt direct responsabili de domeniu, ministrul Mediului pentru partea de poluare și ministrul Transporturilor.

„Astăzi (miercuri – n.r.) am avut o discuție cu cei doi miniștri care sunt direct responsabili de domeniu, ministrul Mediului pentru partea de poluare şi ministrul Transporturilor. Cel din urmă m-a informat că deja RAR nu mai eliberează cărțile de identitate pentru mașinile care ar urma să fie vândute și care sunt în stoc”, a mai anunțat Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit politicianului, statul român a fost înșelat pentru că a încasat prin taxa de mediu mai puțini bani pentru mașini care poluează mai mult.

„Cred că statul român trebuie să acționeze, aşa cum fac și celelalte ţări, de exemplu Belgia s-a constituit parte civilă împotriva Volkswagen, în Spania guvernul a hotărât să penalizeze cu 1.000 de euro constructorul pentru fiecare maşină vândută”, a arătat Călin Popescu Tăriceanu.

„Cred că e nevoie de o protecție a consumatorilor, a cetăţenilor. În momentul în care autoritățile iau cunoștință de o astfel de situație, trebuie să reacționeze, până se constituie, eu ştiu, asociaţii de consumatori, până îşi iau avocaţi care să le apere interesele afectate în justiţie”, a mai spus președintele Senatului.

Tess Brașov comercializează mașini care nu sunt afectate de „Dieselgate”

De asemenea, Ștefan Dragomir, director de vânzări la Tess Brașov, dealer VW, a explicat că în prezent se comercializează mașini care nu sunt afectate de scandalul „Dieselgate” și nu se pune problema ca RAR să nu acorde cărți de identitate pentru noile mașini achiziționate.

„Noi în prezent comercializăm autovehicule Volkswagen Euro 6, care nu sunt prinse în acest scandal. Pe noi nu ne-a înștiințat nimeni oficial și nu pot să comentez afirmațiile. În ceea ce privește cele 100.000 de autovehicule din România, din nou din punctul nostru de vedere nu există un comunicat oficial al fabricii. Tot ceea ce știm la modul oficial este că din cele 11 milioane de autovehicule, care sunt susceptibile de avea acel soft de păcălire a noxelor, se pare că undeva la cinci milioane de autovehicule vor trebui rechemate în service pentru o updatare de soft, o chestiune care va dura câteva minute și pentru care VW își va asuma integral softurile. Atăta timp cât un client de VW va fi informat de către dealerul VW de unde a cumpărat mașina că este necesară o acțiune de acest fel pe mașina lui, în momentul în care este informat atunci poate să vină, până atunci clientul poate să stea liniștit. Din punct de vedere tehnic, dinamic toate mașinile sunt sigure”, a declarat Ștefan Dragomir, director de vânzări la TESS Brașov, dealer Volkswagen.

Discuțiile au venit în contextul apariției unor cifre referitoare la scandalul Dieselgate din România. Peste 100.000 de mașini produse de grupul VW dotate cu softuri care păcălesc testele de mediu se află pe străzile României.

Concernul german a anunțat că recheamă în service peste cinci milioane de mașini VW din toată lumea, inclusiv din România.

Conducerea Volkswagen a menționat că n-a ştiut nimic despre softurile trucate, montate pe maşinile sale încă din 2007.

Numărul maşinilor cu softuri trucate

Volkswagen – 5.000.000 de maşini

Audi – 2.100.000 de maşini

Skoda – 1.200.000 de maşini

Seat – 700.000 de maşini

dubiţe comerciale – 1.800.000


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button