Auto-Moto

RALIUL SIBIULUI. Brașoveanu Dan Gârtofan și-a învins rivalii din lupta pentru titlul național

 

Brașoveanul Dan Gârtofan (Skoda Fabia R5) a terminat pe poziția a doua Raliul Sibiului, a 5-a etapă a sezonului în Campionatul Național de raliuri.

În condițiile în care Simone Tempestini a abandonat la scurt timp după start, primul a fost localnicul Sebastian Barbu, care a reușit astfel prima victorie într-o etapă din Campionatul Național.

Pe poziția a treia a încheiat Valentin Porcișteanu, care a urcat pe primul loc la general, cu un avantaj mic, 1,8 puncte în fața lui Gârtofan.

„A fost o cursă bună, în care ne-am atins 90% din obiective. Am terminat din nou pe podium, pe un loc 2 care ne aduce puncte importante și o poziție bună în clasamentul general. Totul a funcționat foarte bine, mașina, colaborarea cu Tudor, echipa tehnică. Am optat iarăși pentru «cutia scurtă» și aici sunt un pic îndoit în ceea ce privește această decizie. Spun asta pentru că am suferit un pic la viteza finală. Așa cum anticipam înaintea cursei, a fost un raliu de viteză, cu probe cu paliere lungi în care se atingea o viteză foarte mare, astfel că s-a simțit lipsa acelor kilometri pe oră în plus pe care îi avea «cutia lungă». Am avut un ritm bun și suntem mulțumiți. Un raliu foarte bun, cu probe foarte frumoase, «bărbătești», de raliu adevărat. Au fost și porțiuni înguste, care au alternat cu cele tehnice, dar și destule «bucăți» de viteză mare. Este o configurație a cursei care îmi place foarte mult și îi felicit pe organizatori pentru alegerea traseului”, a declarat „Giri”, care a vorbit și despre decizia organizatorilor de a anula proba Power Stage a raliului din cauza condițiilor meteo nevaforabile: „Într-un fel nu-mi pare bine că s-a anulat acea probă, Power Stage-ul cursei. Dar cred că organizatorii și cu cei din federație au luat o decizie corectă și înțeleaptă. Deși unii dintre colegi poate ar spune că suntem la raliu și ar fi trebuit să se țină proba, eu pot declara că doar că ar fi fost una foarte periculoasă. A plouat foarte tare, dar problema nu era neapărat că asfaltul era ud. Marea dificultate ar fi fost că pe probă se formaseră șiroaie de apă foarte mari, care traversau drumul, în marea majoritate după viraje, astfel oricât de precaut ai fi fost, tot era riscul foarte mare de incidente neplăcute. Noi am coborât etapa cu 20 de kilometri pe oră și au fost zone în care de-abia am trecute de unele viraje. Cred că s-a luat o decizie corectă”.

Altfel, Andrei Gârtofan s-a impus la clasa RC2N și a ocupat locul 5 în clasamentul general.

Următoarea etapă a sezonuului, Raliul Iașului, va avea loc în perioada 6-7 septembrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare