FORMULA 1. Lewis Hamilton, victorie în faţa propriilor fani. Spectacolul asigurat de Ferrari şi Red Bull
A zecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, Marele Premiu al Marii Britanii, care a avut loc la Silverstone, a fost dominat de piloţii de la Mercedes.
Lewis Hamilton a câştigat până la urmă Grad Prix-ul de casă, însă a fost ajutat de un Safety Car. Valtteri Bottas a plecat din pole position şi şi-a păstrat poziţia, deşi a fost atacat de Hamilton. În spate piloţii Ferrari, Charles Leclerc şi Sebastian Vettel şi cei Red Bull, Max Verstappen şi Pierre Gasly au fost responsabili cu spectacolul. Leclerc şi-a păstrat poziţia a treia, însă Vettel a trecut de Gasly, apoi l-a atacat şi pe Verstappen. De acest duel a profitat Gasly, care a revenit pe 5, după care a intrat la boxe. Imediat, Leclerc şi Verstappen au intrat în acelaşi timp la standuri, iar mecanicii Red Bull au făcut o treabă excelentă şi batavul a reuşit să iasă în faţa monegascului cu un sfert de monopost pe linia boxelor, pentru ca mai apoi să treacă pe locul 3. Leclerc a reacţionat iediat şi şi-a recâştigat locul pe circuit.
În faţă, Bottas a schimbat primul, în timp ce Hamilton a rămas pe circuit. A fost momentul decisiv până la urmă în lupta pentru victorie. O ieşire în decor a lui Antonio Giovinazzi (Alfa Romeo) a scos Safety Car-ul, iar britanicul profitat, a schimbat strategia, a trecut de pe pneurile „medium” pe cele „hard”, a urcat pe primul loc şi şi-a asigurat victoria. Totul pentru că Bottas a mers pe planul iniţial şi a pus tot „medium” şi trebuia să ma facă o oprire. Cum lupta pentru primele două locuri era închisă, toată atenţia s-a mutat pe duelurile Ferrari – Red Bull.
Vettel a profitat şi el de Safety Car şi a ajuns pe 3, urmat de Gasly şi Verstappen, în timp ce Leclerc a coborât pe 6. După câteva tururi monegascul a trecut de francez. Verstappen l-a atacat şi el pe Vettel, l-a depăşit, însă germanul a încercat să revină şi şi-a lovit din spate rivalul. Ambii au ieşit în decor, iar Leclerc şi Gasly au trecut. Olandezul a revenit pe locul 5 unde a şi încheiat cursa, în timp ce Vettel şi-a avariat monopostul, a fost nevoit să treacă pe la boxe şi a terminat pe 16.
Lewis Hamilton a câştigat astfel cursa din Marea Britanie şi a ajuns la şase victorii pe „Silverstone”, record absolut. Bottas a fost al doilea, urmat de Leclerc şi de piloţii Red Bull, Gasly şi Verstappen.
Au mai punctat, în ordine, Carlos Sainz (McLaren), Daniel Ricciardo (Renault), Kimi Raikkonen (Alfa Romeo), Danil Kvyat (Toro Rosso) şi Nico Hulkenberg (Renault).
Cu 223 p, Lewis Hamilton ocupă prima poziţie la general, cu un avans mare, de 39 p, în faţa lui Bottas. Verstappen este pe 3, cu 136 p, urmat de piloţii Ferrari, Vettel – 123 p şi Leclerc – 120 p.
Următoarea etapă a sezonului, Marele Premiu al Germaniei, va avea loc pe 28 iulie, pe „Hockenheimring”.
FOTO: Twitter Formula 1
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.