Auto-Moto

FORMULA 1. Daniel Ricciardo, week-end perfect în Principat

 

Daniel Ricciardo (Red Bull) a fost de departe cel mai bun în Marele Premiu al Principatului Monaco, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Australianul a fost cel mai rapid în toate cele trei sesiuni de antrenamente, în calificări și a câștigat cursa deși a raportat probleme la motor.

Plecat din pole position, Ricciardo a condus toată cursa, una în care spectacolul a lipsit, circuitul stradal din Monaco fiind unul pe care depășirile sunt aproape imposibile. Deși după ce liderul a anunțat că pierde putere, Sebastian Vettel (Ferrari), ocupantul poziției a doua, a recuperat diferența de trei secunde, însă nu a putut să îl atace în nici un moment pe cel din fața lui. În ultimele tururi, neamțul și-a dat seama că nu poate mai mult și a redus ritmul.

Astfel, Ricciardo a trecut primul linia de sosire, urmat pe podium de Vettel și de Lewis Hamilton (Mercedes).

În puncte au mai intrat: Kimi Raikkonen (Ferrari), Valtteri Bottas (Mercedes), Esteban Ocon (Force India), Pierre Gasly (Toro Rosso), Nico Hulkenberg (Renault), Max Verstappen (Red Bull), Carlos Sainz (Renault).

După șase runde disputate trei piloți, Hamilton, vettel și Ricciardo, au câte două victorii.

În clasamentul general primul este Hamilton, cu 110 p. Vettel, 96 p, este al doilea, urmat de Ricciardo, 72 p.

Următoarea etapă a sezonului, Marele Premiu al Canadei, va avea loc pe 10 iunie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button