Auto-Moto

FORMULA 1. Cursă superbă în Germania. Verstappen a câștigat. Vettel, pe 2, după ce a plecat ultimul. Dezastru pentru Mercedes

 

Marele Premiu al Germaniei, a 11-a etapă a sezonului în Formula 1, a adus ceamai frumoasă cursă de până acum.

Previziunile meteo s-au confirmat, iar cursa a început pe ploaie. După două tururi sub safety-car, s-a pornit, iar Lewis Hamilton (Mercedes) și-a păstrat primul loc, urmat de coechipierul său Valtteri Bottas, în timp ce Max Verstappen (Red Bull), al doilea pe grilă, a ratat plecarea și a pierdut două poziții. Olandezul a revenit imediat, a trecut de Kimi Raikkonen (Alfa Romeo) și a ajuns pe 3.

În pluton, Charles Leclerc (Ferrari), a urcat rapid de pe 10 pe 6, în timp ce Sebastian Vettel a ajuns până pe 12, după ce a plecat de pe ultima poziție a grilei. Piloții Ferrari au avut probleme tehnice în calificări.

După doar trei tururi, o ieșire în decor a lui Sergio Perez (Racing Point) a scos pe circuit safety car-ul, iar mulți piloți au preferat să schimbe pneurile de ploaie cu unele intermediare. Hamilton a rămas lider, urmat de Bottas, Verstappen și Leclerc, în timp ce Vettel a ajuns pe 7.

Deși se aștepta o nouă etapă de ploaie, aceasta nu a mai venit, iar pista a început să se usuce suficient pentru a se trece pe „gumele” slick. În turul 24, Vettel a pus softuri, în timp ce Verstappen și Bottas au preferat pneurile medium în turul 26. În turul 28, sub un safety car virtual, Leclerc a luat și el softurile și a revenit pe circuit pe locul 2. Monegascul nu a stat prea mult acolo, pentru că a derapat în virajul 15 al traseului și a fost nevoit să abandoneze, după ce a rămas blocat în nisip.

Liderul Hamilton a pus și el pneuri soft, dar imediat după accidentul lui Leclerc ploaia a revenit. Englezul a ieșit în decor din cauza apei și și-a avariat aripa față și a revenit la boxe printr-un loc nepermis. Mecanicii au fost luați prin surprindere și au avut nevoie de mult timp pentru a înlocui aripa față a monopostului și a pune pneurile intermediare. Mai mult, Hamilton a primit și o penalizare de 5 secunde pentru greșeala comisă.

Max Verstappen a profitat de toată nebunia de pe pistă și a urcat pe primul loc în fața piloților Mercedes, Bottas și Hamilton.

O nouă apariție a safety car-ului, generată de accidentul lui Nico Hulkenberg, l-a ajutat pe Verstappen să pună un set nou de „intermediare”, fără a pierde prima poziție.

Nebunia a continuat și la scurt timp după ce mașina de sigurană a părăsit circuitul pista s-a uscat din nou și piloții au trecut pe la boxe pentru a pune softurile. După toate acestea, Verstappen a rămas lider, urmat de Lance Stroll (Racing Point), Danill Kvyat (Toro Rosso) și Vaștteri Bottas. Hamilton a efectuat și penalizarea de 5 secunde și a ajuns pe locul 9. Coșmarul s-a încheiat pentru britanic cu o ieșire în decor, care l-a dus pe ultimul loc. În turul 57 a venit rândul lui Bottas să iasă în decor și să abandoneze, după ce a avariat monopostul.

A apărut din nou safety car-ul, iar ultimele tururi au fost ale lui Vettel, care i-a depășit pe Stroll și Kvyat pentru a termina pe 2 o cursă începută pe ultimul loc al grilei.

Verstappen a triumfat pe „Hockenheimring”, reușind a doua victorie a sezonului, în timp de Kvyat a completat podiumul.

Au mai punctat, în ordine, Lance Stroll, Carlos Sainz (McLaren), Alexander Albon (Toro Rosso), Kimi Raikkonen, Antonio Giovinazzi (ambii de la Alfa Romeo), Romain Grosjean și Kevin Magnussen (ambii de la Haas).

În clasamentul general, Hamilton nu are emoții, fiind primul, cu 223 p. Bitanicul este urmat de Bottas – 184 p, Verstappen – 162 p și Vettel – 141 p.

Următoarea etapă a sezonului, Marele Premiu al Ungariei, va avea loc pe 3 august, pe „Hungaroring” de lângă Budapesta.

FOTO: www.formula1.com


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button