Auto-Moto

Dan Gârtofan, cu o mașină nouă la Transilvania Rally Cluj

 

A doua etapă a sezonului în Campionatul Național de raliuri, Transilvania Rally Cluj, va avea loc în week-end, competiția fiind totodată și prima rundă a Tour European Rally Series.

Al treilea în clasamentul general după prima etapă, care s-a disputat la Brașov, Dan Gârtofan va merge la Cluj cu o mașină nouă, tot Skoda Fabia R5, care beneficiază de ultimul upgrade al constructorului ceh.

„Ca de obicei, avem probe foarte frumose, care ne plac. Pe «Tarnița», asfaltul este puțin denivelat, la fel ca și pe porțiunea de început din «Dângău», dar în rest totul este O.K. Întotdeauna ne-au plăcut «specialele» de aici, pentru că sunt probe pe care poți să pilotezi la maximum. Sperăm ca vremea va ține cu noi. Avem emoții în legătură cu noua mașină, ce beneficiază de ultimul upgrade de la Skoda, dar cu siguranță vom încerca să vedem ce poate, iar la final să obținem un rezultat bun, atât în Campionatul National, cât și în întrecerea Tour European Rally Series”, a declarat „Giri”.

FOTO: Adrian Torjoc & Bogdan Barabas


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare