Auto-Moto

BRAȘOV. Trofeul Serus deschide Campionatul Național de viteză în coastă

 

Prima etapă a Campionatului Național de viteză în coastă, Trofeul Serus, va avea loc în acest week-end, cele două manșe de concurs fiind programate pe drumul din Râșnov spre Poiana Brașov.

Din acest sezon, va reveni și Lucien Hora, unul dintre cei mai apreciați piloți ai ultimelor două decenii în România.

Totodată, la Râșnov va concura și vicecampionul național de raliuri din 2018, Vali Porcișteanu, care va debuta oficial cu noua sa mașină, Citroen C3 R5.

„Pentru mine, competiția este binevenită. Am efectuat deja primele teste pe circuitul SKAT Kart de la Tg. Secuiesc, însă în această fază orice kilometru parcurs cu noua mașină înseamnă un pas suplimentar către timpii pe care îi vizez. Anul trecut a fost unul de acomodare la ritmul impus de o mașină R5. Am progresat, dar sunt multe reglaje fine de făcut. În plus, acum trebuie să îmi adaptez maniera de pilotaj la cerințele Citroenului C3 R5. Are o cu totul altă filosfie comparativ cu Skoda Fabia R5, cu care am concurat în 2018. Este mai nărăvașă, îți cere să o cravașezi mai mult, mai multă agresivitate. I-am luat pulsul, îmi place, dar trebuie să ajungem să ne potrivim perfect. Iar aici, la Râșnov, îmi propun să sporesc gradul de compatibilitate și, evident, să le ofer fanilor, ca de obicei, spectacol”, a spus Vali Porcișteanu conform autorally.ro.

La start vor fi și alți piloți de raliu, printre care brașovenii Dan Gârtofan (Skoda
Fabia R5) și Andrei Gârtofan (Subaru Impreza N14).

Circulația rutieră pe DN 1E Râșnov – Poiana Brașov va fi restricționată după următorul program: sâmbătă, 6 aprilie 2019, în perioada 8.00 – 18.30, respectiv duminică, 7 aprilie 2019, între orele 8.00 – 18.00.

FOTO: Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare