Auto-Moto

BRAȘOV. Restricții de circulație pe Drumul Poienii

 

A doua etapă a Campionatului Național de viteză în coastă, Trofeul Total, va avea loc la finalul săptămânii, pe 27 și 28 mai la Brașov. Mai exact pe Drumul Poienii, unde spectacolul va fi garantat. Traseul are 5 kilometri, diferența de nivel dintre start și sosire fiind de 235 de metri. Parcul de service va fi amplasat în Livada Poștei.

Sâmbătă, de la ora 9.00, vor avea loc recunoașterile, după care sunt programate cele trei manșe de antrenamente cronometrate, care vor începe la 11.00, 15.00 și 17.00. Duminică, după o nouă rundă de recunoașteri, vor fi cele două manșe de concurs, la 14.30, respectiv 17.00.

Pentru buna desfășurare a competiției, organizatorii au anunțat că vor exista restricţii de circulaţie pe drumul ce leagă municipiul Braşov de staţiunea Poiana Braşov.

Astfel, sâmbătă, între orele 8.30 – 13.30 și 14.45 – 19.30, respectiv duminică în intevalele 8.30 – 12.45 și 14.00 – 19.30, circulaţia va fi restricționată pe sectorul DN1E – Calea Poienii (Şirul Livezii) cuprins între Biblioteca Judeţeană Braşov şi Hotel Heraldic Poiana Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button