Auto-Moto

BRAȘOV. Dan Gârtofan, victorie în Serbia Rally. Andrei Gârtofan, cel mai rapid la juniori

 

Dan Gârtofan și Tudor Mârza (Skoda România Motorsport) s-au impus în Serbia Rally, penultima etapă a Balkan Rally Trophy, competiție ce face parte din European Rally Trophy. A fost primul succes pentru cei doi într-un raliu în străinătate.

„A fost un raliu foarte frumos, cu probe interesante, tehnice, pe care nu prea le întâlnești la noi în țară. Am avut parte de «speciale» cu asfalt schimbător. Puteai să întâlnești și 5 tipuri de asfalt pe o singură probă. Organizarea a fost foarte bună. În ceea ce ne privește, ne-am redescoperit mersul pe asfalt. Suntem bucuroși că am avut o evoluție bună. Am crescut ritmul de la o probă la alta, reușind astfel să controlăm raliul de la început până la final. Au fost și zone unde am mers mai «safe», dar păstrând un ritm care să ne permită să rămânem pe primul loc. Mașina a funcționat perfect, colaborarea cu Tudor a fost excelentă, iar echipa tehnică ne-a pregătit o mașină fără cusur. Este un rezultat bun pentru noi, dar și pentru echipă, pentru partenerii noștri și pentru fani. O victorie care vine foarte bine chiar înaintea ultimei etape din întrecerea internă”, a menționat Dan Gârtofan.

În premieră pe o mașină de clasa R2, Andrei Gârtofan, alături de Doru Vraja, a terminat competiția din Serbia pe primul loc la juniori și pe poziția a opta a clasamentului general.

„Mă bucur pentru Andrei. A avut un ritm constant și o evoluție bună, desi era la prima experiență cu o mașină de clasa R2. Asta arată că poate face multe în viitor”, a adăugat „Giri”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare