Auto-Moto

BRAȘOV. Dan Gârtofan, locul 3 în Raliul Moldovei

 

Brașoveanul Dan Gârtofan (Skoda Fabia R5) a încheiat pe poziția a treia Raliul Moldovei, a patra etapă a sezonului în Campionatul Național de raliuri. Competiția desfăzurată în zona Bazău-Moinești a fost câștigată de Simone Tempestini, urmat de Valentin Porcișteanu.

„Prima zi a fost una cu probe foarte alunecoase, în care am avut un ritm destul de bun, dar totuși nu a fost chiar ce ne doream. Am fost și un pic precauți. În ziua a doua am găsit un ritm și mai rapid, dar din păcate nu am putut să urcăm mai sus de locul 3. A fost un raliu frumos, foarte bine organizat și promovat. M-am bucurat foarte mult că au fost probe transmise live și că și fanii care nu au putut veni în Moldova au avut posibilitatea de a vedea «acțiunea» de pe probele speciale. Cât despre mine și Tudor, locul 3 este tot ce am reușit să realizăm aici. Am avut o evoluție constantă, cu câteva momente mai dificile de-a lungul raliului, dar ne bucurăm că am terminat încă o dată între primii trei și că am mai pus ceva puncte la zestrea noastră din clasamentul general. Sperăm ca etapa viitoare, la Harghita, să fim și mai sus”, a menționat „Giri”.

În competiția pe echipe, ProRally Team Brașov a terminat pe locul 3, la egalitate de puncte cu ocupanta poziției a doua, Napoca Rally Academy. „O nouă etapă, un nou loc pe podium. Suntem o echipă constantă și care arată de la raliu la raliu din ce în ce mai bine. Este meritul tuturor componenților, care trag tare de fiecare dată ca și ei, dar și ProRally Team Brașov să fie în top. Nu pot decât să le mulțumesc pentru evoluția lor și să le spun că sunt mândru că sunt coleg cu ei”, a adăugat Gârtofan.

Următoarea etapă a sezonului, Raliul Harghitei, va avea loc în perioada 13-14 iulie.

FOTO: Rally Cow


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare