Auto-Moto

BRAȘOV. Dan Gârtofan, după Raliul Aradului: „Sunt un pic mâhnit. Mi-am dorit să câștig cursa asta și am fost aproape”

  • anabogdan_3.jpg
 

Dan Gârtofan (Skoda Fabia R5) a încheiat pe poziția a doua Raliul Aradului, fiind învins cu 10,4 secunde de Bogdan Marișca.

„Locul 2 la Raliul Aradului este un rezultat bun, după o săptămână foarte dificilă. Sunt un pic mâhnit, pentru că mi-aș fi dorit să câștig cursa asta și am fost aproape, dar până la urmă trebuie să ne mulțumim și cu poziția secundă, care ne aduce puncte importante în clasamentul general. Vreau să le mulțumesc băieților din echipa tehnică pentru că au depus eforturi supraomenești ca eu și Tudor să putem lua startul. Mașina a funcționat perfect. Am început bine raliul, cu două victorii de probă în ziua de vineri. Sâmbătă am mers să ne conservăm avantajul pe care îl aveam, dar Bogdan Marișca a tras tare, astfel că aveam același timp înaintea ultimei «speciale». Pe ultima probă am încercat să dăm tot ce putem și chiar am crezut că am avut un ritm bun, dar până la urmă a trebuit să ne recunoaștem învinși. Cred că oboseala psihică acumulată în zilele de dinaintea cursei și-a spus cuvântul și de aceea am cedat. Îl felicităm pe Bogdan pentru victorie și îi promitem că îi vom da o replică și mai bună pe probele de la Raliului Moldovei”, a declarat „Giri”.

În shakedown-ul de dinaintea Raliului Aradului, Dan Gârtofan a avut-o în postura de copilot pe jucătoarea de tenis Ana Bogdan (foto 2), aflată pentru prima oară într-o mașină de raliu. „Mă bucur că a ales să vadă în ce constă munca noastră de piloți de raliu. A fost o onoare pentru mine să îi arăt câteva din trucurile acestei meserii și sper că s-a simțit foarte bine”, a punctat pilotul brașovean.

Altfel, în competiția pe echipe, ProRally Team Brașov a terminat pe poziția a doua, în spatele grupării Napoca Rally Academy și continuă să conducă în clasamentul general, cu 142 p.

FOTO 1: Adrian Torjoc & Bogdan Barabas

FOTO 2: Facebook Ana Bogdan


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button