BRAȘOV. Dan Gârtofan: „Chiar dacă titlul pare că s-a îndepărtat, luptăm până la capăt”
Penultima etapă a Campionatului Național de raliuri, Raliul Iașului, este programat în acest week-end.
Astăzi au loc verificările tehnice, shakedown-ul, prezentarea oficială și startul festiv. Mâine sunt programate primele cinci speciale, celelalte patru urmând să se desfășoare sâmbătă.
Al doilea în clasamentul general, la 43 de puncte înspatele liderului Bogdan Marișca, brașoveanul Dan Gârtofan (Skoda Fabia R5) a declarat: „Raliul are aceeași configurație ca și anul trecut. Cu speciale foarte frumoase și cu un macadam ce permite un stil de pilotaj eficient. Pe unele probe parcă s-a mai îmbunătățit vizibilitatea și asta este un semn că organizatorii au încercat să ne creeze condiții cât mai bune de concurs. Din păcate, dacă vremea nu va ține cu noi, unele speciale pot deveni alunecoase și astfel pot pune probleme competitorilor. Să sperăm că nu va fi așa și că vom avea parte de un timp bun. Pentru noi, din punct de vedere sportiv, este o cursă foarte importantă, în care trebuie să tragem tare pentru un rezultat care să ne mențină și la ultima rundă cu șanse la titlul de campioni. Va fi dificil, deoarece vom avea o concurență puternică, dar nu vom ceda și sperăm ca acest lucru să se vadă și la finalul cursei în locul pe care vom termina. Chiar dacă titlul pare că s-a îndepărtat de noi, luptăm până la capăt. Ne jucăm şansa în continuare. În fiecare an vin cu plăcere la Iaşi. Am amintiri frumoase, şi unele mai puţin frumoase, dar totul este la superlativ. Sper să fie cât mai multă lume pe probe şi să terminăm raliul fără incidente”.
FOTO: Cristiana Oprea – Emoticar.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.