Auto-Moto

BRAȘOV. Dan Gârtofan: „Am dat totul pentru a câștiga. Din păcate, nu ne-a ieșit”

 

Dan Gârtofan (Skoda Fabia R5) a început au o clasare pe podium noul sezon al Campionatului Național de raliuri. „Giri” și copilotul său, Tudor Mârza, au încheiat pe poziția a doua Tess Rally 45 Pro-X, competiție care a avut loc la Brașov la finalul săptămânii trecute, în spatele campionului național en-titre, Simone Tempestini (Ford Fiesta R5).

„Așa cum am afirmat înainte de start, am dat totul pentru a câștiga acest raliu. Am demonstrat prin evoluția noastră că am țintit primul loc, dar din păcate, nu ne-a ieșit. Este însă un rezultat bun, care, cumulat și cu punctul bonus de pe Power Stage, ne dă speranțe pentru următoarele etape. Ne-am fi dorit să-i fi pus probleme și mai mari lui Simone, mai ales în ultima parte a raliului. Ziua de sâmbătă a fost una în care am avut un ritm progresiv, am câștigat și câteva speciale, astfel că la final diferența dintre noi și Simone era una foarte mică. În a doua zi, din păcate, am fost un pic precauți pe prima probă, n-am vrut să ne asumăm riscuri mari, astfel că am pierdut ceva timp. Am avut și două momente mai «fierbinți», iar totul a culminat cu Power Stage, Poiana la vale, unde, după câteva viraje de la start, am avut o răsucire, care ne-a costat secunde prețioase”, a dedclarat Dan Gârtofan.

Pilotul brașovean a avut emoții și pentru fiul său, Andrei, care a debutat în Campionatul Național de raliuri. „Sunt fericit pentru Andrei, care a terminat pe primul loc la debutanți și pe locul trei la general în Cupa Dacia. Pentru primul lui raliu, unul deosebit de dificil, chiar și pentru noi, cei veterani, a obținut un rezultat extraordinar. Sunt mândru de el și poate că amărăciunea pierderii locului 1 se compensează cu bucuria rezultatelor lui Andrei”, a încheiat „Giri”.

FOTO: simcat.ro

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button