BRAȘOV. Dan Gârtofan, al patrulea la Iași
Dan Gârtofan (Skoda Fabia R5) a încheiat pe poziția a patra Rally Iași, penultima etapă a Campionatului Național.
Competiția din Moldova a fost câștigată de Simone Tempestini (Citroen C3 R5), podiumul fiind completat de Bogdan Marișca (Ford Fiesta R5) și Gergo Szabo (Mitsubishi Lancer).
„A fost greu, trebuie să recunoaștem asta. Încă aveam în minte accidentul de la Harghita, care nu a fost unul ușor, astfel că era normal să rămânem cu ceva sechele. De la început am zis să o luăm pas cu pas, să încercăm să facem ce putem, dar și să evităm încă un eveniment neplăcut precum cel din runda trecută. Am avut și o mică problemă tehnică în prima zi, dar nu de acolo au venit timpii mai slabi. Treptat am început să ne recăpătăm încrederea în noi și în mașină și s-a văzut că au existat îmbunătățiri de la o probă la alta, mai ales pe final de raliu. Încă suntem departe de forma noastră cea mai bună, dar sperăm să ne revenim până la Sibiu și să încheiem anul cu un rezultat frumos. Vreau să-i felicit și să le mulțumesc băieților din echipa tehnică pentru că au muncit infernal de mult ca să reconstruiască mașina în timp util pentru cursa de la Iași. A fost o muncă foarte dificilă, cu multe ore în garaj, dar au reușit să-mi pună la dispoziție o mașină foarte bine pregătită. Sunt mândru de ei. De asemenea, vreau să-i mulțumesc și lui Tudor pentru încrederea acordată. Mi-a demonstrat încă o data că mă pot baza pe el și că, împreună, putem realiza multe”, a declarat Dan Gârtofan.
În competiția pe echipe, câștigată de Napoca Rally Academy, ProRally Team Brașov a ocupat poziția a treia.
Ultima etapă a asezonului, Raliul Sibiului, va avea loc în perioada 5-7 octombrie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.