La anul și la mulți ani. Hai, hai!

Să nu cumva să credeți că este urarea tradițională. Nu, nici vorbă. Știți care sunt tarele celor mai mulți romani? (Nu am spus „ale românilor” deoarece pe ici pe colo sunt și altfel de români. Din păcate nu formează o majoritate!). Lipsa de punctualitate și neținerea cuvântului ca să nu mai vorbim de hoție. Că ne place sau că nu ne place, ăștia suntem. Și dacă suntem așa, cum să avem pretenția ca guvernanții să fie altfel din moment ce și ei fac parte dintre noi? Așa și cu Boc-în spate ghiciți cine se află? – Și cu ai lui 40 de… miniștri și vice de tot felul. Una spune, altă face. A început cu „Trebuie să reducem salariile cu 25% deoarece… până la 1 ianuarie.”. „Talpă țării” a înghițit în sec și și-a spus: „Dacă țara o cere…!”. După aceea, a bătut în cuie cele 25 de procente și a spus: „În 2011 salariile vor crește cu 15%.”. Era vorba de creșterea scăderii. Ultima zicere este „În 2012 vom avea o creștere a veniturilor…”. Vă asigur că promisiunile vor viza ani tot mai îndepărtați-în cazul în care vor rămâne la putere- sau vor lăsa dezastrul pe umerii celor care vor veni la guvernare. Nu vi se pare ciudat că tot mai frecvent se vorbește de 2012? Ce să fie, ce să fie? Or fi oarece alegeri? Între timp, încet, încet se strecoară în creierele românilor o formulă de-a dreptul interesantă: Elena Udrea președintesa de țară și Traian-al căror urmași suntem cum a zis actuala ministresă, dar începe să devină evident că ea este urmașa lui Traian- prim ministru. Chiar măcar ca ipoteză este interesantă. Oare într-o eventuală formulă ca cea dinainte, precum „noii” vor fi mai pricepuți la economia națională, la guvernarea înțeleaptă și la creșterea bunăstării românilor? Vă las să ghiciți! Scumpirile permanente, creșterea din nou a accizelor, disperarea cu care se împușcă sfântul și de la cel mai prăpădit cetățean, formează o imagine care s-ar putea prelungi în viitor. Una este să urezi „La anul și la mulți ani!” care înseamnă urarea să ne vedem mulți ani fericiți și sănătoși și cu totul altceva este să promiți bunăstare „La anu’ și la mulți ani!” știind că nu o poți oferi. Știți ce caracteristici ale noastre îi țin în scaune și pe ei și pe purcoiul de bani pe cei care vând ceva în România? În primul rând vorba încrustată în creierele noastre „Poate fi și mai rău!” și respectarea tradiției. Prima ne face să credem că alții vor fi și mai răi decât actualii iar a doua face ca și cel mai sărman om din țara asta să se împrumute și să-și cheltuiască ultimii bănuți pentru a pune pe masa de Crăciun sau de Paști de toate. Fudulia costă! Nu-i înțeleg pe oamenii în vârstă care își amanetează pensioara pe multe luni pentru a avea pe masă sarmale, friptură, cozonaci… dar asta nu înseamnă decât că respectă tradițiile. Așa au crescut la părinți, așa au făcut ani în șir și acum-chiar dacă abia trag targă pe uscat de la lună la lună nu se lasă! Tata avea o vorbă: „Sărbătoare nu e de Paști sau de Crăciun, ci atunci când îți poți permite o masă bună!”. Spuneam că nu îi înțeleg pe cei care… Greșesc, îi înțeleg. Nu fac altceva decât să încerce să rămână OAMENI normali. Până și asta ne-a fost luată de către niște oameni care s-au cocoțat în jilțuri nemeritate și care n-au mamă, n-au tată când este vorba de poporul pe care îl păstoresc. Halal păstori!
P.S. Am stat lângă un internat în Spitalul Județean până la ora mesei de seară. Ce credeți că a oferit „cateringul” angajat pe bani mulți? Macaroane cu pesmet fără zahăr! Comentați și
revoltați-vă și singuri. Eu am făcut-o și nu ați vrea să știți cuvintele adresate celor care ne-au adus în această stare!
    Gheorghe SÂRBU