Agenda locală

Municipiul Brașov va avea o strategie și un plan de măsuri privind adaptarea la schimbări climatice

  • logomytex.png
 

Reprezentenții Primăriei Brașov și cei ai Agenției Metropolitane Brașov participă, la Sibiu, în această săptămână, la cursuri de instruire pentru a înțelege mai bine fenomenul de adaptare la schimbările climatice în contextul dezvoltării durabile și pentru a demara ulterior proiecte în acest sens. Cursurile se desfășoară în cadrul proiectului Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă, implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu. 

Proiectul este finanțat în cadrul Programului RO07 Adaptare la schimbări climatice, prin Granturile SEE 2009 – 2014, cu o sumă nerambursabilă în valoare de peste 3,8 milioane de euro, la care se adaugă cofinanțarea și cheltuielile neeligibile asigurate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,  valoare totală a proiectului fiind de peste 4.5 milioane euro.   Proiectul se derulează în perioada ianuarie 2015 – aprilie 2016. 

Obiectivul general al proiectului constă în reducerea vulnerabilității umane și a ecosistemului la schimbări climatice și urmărește elaborarea unui set de bune practici privind adaptarea la schimbările climatice. Totodată, autoritățile publice din cele trei municipalități partenere în proiect: Sibiu, Brașov și Tg Mureș vor fi sprijite în elaborarea strategiilor și planurilor de măsuri privind adaptarea la schimbări climatice. 

În proiect, alături de APM Sibiu sunt parteneri Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale – KS, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Tg. Mureș, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Administrația Națională de Meteorologie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare