Sport
De la FC Brașov – în Superligă
De la FC Brașov – în Superligă.
Portarul Sebastian Micu a avut evoluții bune la echipa „galben-neagră” în prima parte a Ligii 2. Astfel, a venit pentru el o ofertă din primul eșalon al fotbalului românesc.
De la FC Brașov – în Superligă. Potrivit Liga2.ro, Micu este dorit la FC Argeș de Marius Croitoru, antrenor fără licență Pro. El va fi împrumutat la formația din Trivale până la finalul sezonului.
Conform sursei citate, la FC Brașov, în locul lui Micu va sosi goalkeeper-ul Andrei Ureche, de la FC Botoșani. Ca și în cazul atacantului Chică-Roșă, tot sub formă de împrumut.
Altfel, FC Brașov va disputa sâmbătă, 28 ianuarie, un nou meci amical. Adversara echipei pregătite de Dan Alexa va fi Olimpic Zărnești, din Liga 3.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.