Delicte

Brașovean înșelat prin Metoda Accidentul „de fiul său, Dan”

Un brașovean a fost înșelat prin Metoda Accidentul „de fiul său, Dan”. În fapt, un necunoscut s-a dat drept fiul său, la telefon, pentru a obține bani de la el. Victimei i s-a spus că Dan a suferit un accident și că trebuie să-i fie amputate picioarele. Pentru credibilitate, în conversație a intervenit și un așa-zis medic.

Acesta i-a spus brașoveanului că trebuie să-și dea toți banii din casă, pentru a-și salva fiul. Sub imperiul emoțiilor, omul nu s-a gândit să verifice informațiile. Din contră, a strâns banii pe care îi avea prin casă, dându-i apoi unui necunoscut care a venit să-i ridice. Atunci când și-a dat seama că a fost păcălit, omul a solicitat ajutorul polițiștilor.

Înșelat de „fiul său, Dan”…

„La data de 25.11.2022, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciul de Investigații Criminale – Brașov au fost sesizate prin plângere penală de către o persoană care reclama faptul că a fost victima unei infracțiuni comisă prin metoda «Accidentul».
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 19.11.2022, în intervalul orar 19:00 – 20:00, în timp ce se afla singur la adresa de domiciliu, a fost apelat de către o persoană necunoscută, pe numărul de telefon fix și i-a spus că este fiul său «Dan» și că urmează să-i fie amputate ambele picioare.
În continuare, discuția a fost preluată de către o persoană necunoscută care s-a recomandat a fi medic și care i-a comunicat persoanei apelate că operația este una costisitoare, fiind necesară toată suma de bani pe care aceasta o are în locuință.
Fiind conștientă că situația ce i-a fost expusă este una reală și fără a se interesa în mod direct de starea fiului său, persoana vătămată a înmânat suma de 5.000 de lei și 100 de dolari canadieni, pe care o avea în locuință, unei persoane de sex masculin necunoscută care s-a deplasat la adresa sa de domiciliu”

, au detaliat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru „înșelăciune”. Ei fac cercetări pentru a-i identifica pe autorii înșelăciunii.

Reprezentanții IPJ Brașov au amintit chiar ieri de această metodă de înșelăciune. Ei au oferit informații și recomandări, pentru ca oamenii să știe să se ferească de escroci. Infractorii se adaptează rapid în discursul cu victimele pe care le contactează telefonic. Așa au ajuns să actualizeze și metoda. Avertismentul vine din Vezi și: Metoda „Accidentul”, actualizată cu versiunea „Flagrantul”. Recomandările IPJ Brașov).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button