Brașovul – inclus în două avertizări meteo
Brașovul – inclus în două avertizări meteo. Este vorba de partea de sud a județului Brașov, care a fost introdusă de ANM în două coduri galbene.
Primul vizează ninsori moderate cantitativ în perioada 21 noiembrie, ora 5.00 – 21 noiembrie, ora 18.00.
„Local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali și în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ. Se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm. În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură, trecător, vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei”, au detaliat meteorologii.
Al doilea cod galben este de vânt puternic. Intervalul de valabilitate este tot 21 noiembrie, ora 5.00 – 21 noiembrie, ora 18.00.
„Vântul va prezenta intensificări în sudul Olteniei și în Dobrogea. Vor fi rafale de 55-60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră. Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45-55 km/h”, au mai precizat specialiștii de la ANM.
Brașovul – inclus în două avertizări meteo
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.