FC Brașov – meciuri cu Rapid, Steaua și Dinamo
FC Brașov – meciuri cu Rapid, Steaua și Dinamo
FC Brașov joacă duminică un amical cu Rapid București (locul 3 în Superliga). Disputa va începe la ora 12.00, pe Stadionul „Tineretului”. Cine nu poate merge la meci, îl poate vedea pe canalul de Youtube al giuleștenilor.
„Îţi trezeşte amintiri un astfel de meci. Când petreci şase ani de zile la un club, e clar că ai amintiri din acele momente. Dar revederea cu fosta echipă este o plăcere. Tot timpul e o plăcere să evoluezi contra rapidiștilor. Am jucat şi cu FC Braşov în Giuleşti, am şi câştigat. Nici ei nu erau într-o poziţie foarte bună. Te mişcă puţin, dar atunci când începe meciul eşti concentrat pe ce ai de făcut. Laşi totul la o parte, pentru că evoluezi la altă echipă şi trebuie să îţi faci treaba cel mai bine acolo unde joci”, a declarat Ștefan Grigorie, antrenorul secund al FC Brașov, pentru FC Brasov Official.
Apoi, duminică, 27 noiembrie, FC Brașov va întâlni CSA Steaua, pe noul Stadion „Ghencea”. Întânirea, care contează pentru etapa a 15-a din Liga 2, se va desfășura în nocturnă, cu începere de la ora 19.00. Antrenorul Dan Alexa, suspendat, nu poate sta pe banca „galben-negrilor”.
În fine, pe 3 decembrie, FC Brașov va juca împotriva lui Dinamo, pe teren propriu, tot în Liga 2. Este ultimul meci oficial al „galben-negrilor” în 2022.
La momentul actual, CSA Steaua este lider în eșalonul secund, cu 32 de puncte. FC Brașov ocupă a 10-a poziție – 20 p. Dinamo se află pe 8 (21 p). Ultimul loc de play-off -6- este ocupat de Unirea Dej – 25 p.
FC Brașov – meciuri cu Rapid, Steaua și Dinamo
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.