112

Brașovean bătut cu un lanț de fier de către hoții care i-au „călcat” proprietatea

Un brașovean a fost bătut cu un lanț de fier de către hoții care i-au „călcat” proprietatea. Suspecții au fost prinși.


„La data de 12 noiembrie 2022 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de două persoane, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – 234 alin. (1) lit. a), d) și f) Cod penal.
Situația de fapt cu privire la care se desfășoară investigații este următoarea:
În seara zilei de 10 noiembrie 2022, două persoane de sex masculin au pătruns în curtea unei locuințe din municipiul Brașov, iar ulterior în interiorul casei, unde au fost surprinși de către proprietar. Cele două persoane l-au lovit în mod repetat cu un lanț de fier, i-au pus un cuțit la gât și i-au cerut să le indice unde sunt banii. Proprietarul a reușit să scape profitând de separarea temporară a celor doi, precum și de un scurt moment de neatenție, însă cele două persoane au reușit să fugă de la fața locului cu suma de 10.000 lei și un telefon mobil.


Inculpații au fost reținuți la data de 11 noiembrie 2022, iar astăzi au fost propuși pentru arestare preventivă. Prin încheierea din data de 12.11.2022 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală au fost desfășurate de către polițiști din cadrul I.P.J. Brașov – Poliția Municipiului Brașov – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă procesuală a fazei urmăririi penale, dispusă ca urmare a existenței unei suspiciuni rezonabile privind comiterea unei infracțiuni, rezultată din probe. Aceasta nu este de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Iată și decizia Judecătoriei Brașov:


„12.11.2022
Ora estimata: 15:00
Complet: P10- DREPTURI SI LIBERTATI
Tip solutie: admite cererea.
Solutia pe scurt: În baza art. 226 alin. (1) C.pr.pen., admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. În baza art. 226 alin. (2) raportat la art. 223 alin. (2) şi art. 202 alin. (1), (2), (3) şi (4) lit. e) C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpaţilor MIRON BELA, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. a), d) şi f) C.pen. şi NEAGU SILVIU MARIUS, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. a), d) şi f) C.pen., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 12.11.2022 şi până la data de 11.12.2022, inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen., dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor.

În temeiul art. 275 alin. (6) C.pr.pen., onorariile avocaţilor din oficiu, în cuantum de 680 lei fiecare, rămân în sarcina statului şi se avansează Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 12.11.2022, orele 16:00.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  181/2022  12.11.2022″. Decizia poate fi găsită aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button