Corona – pas greşit la Patinoarul „Olimpic”
Corona – pas greşit la Patinoarul „Olimpic”. După trei victorii la rând, Corona Braşov a făcut un pas greşit la Patinoarul „Olimpic”, cedând, 4-6, în faţa celor de la ACSH Gheorgheni. Disputa a contat pentru Erste Liga, dar şi pentru Liga Naţională, fiind primul joc al noului sezon.
Prima repriză a fost echilibrată, dar „lupii” au intrat la vestiare în avantaj. 35 de secunde au fost suficiente pentru trei goluri. VanWormer a deschis scorul în minutul 16:05, Vincze egalând însă repede, după doar 15 secunde. După alte 20 de secunde Domingue a făcut 2-1 şi a stabilit scorul primei reprize. A doua treime a fost însă a oaspeţilor, care au reuşit să construiască un avantaj important. Trancă, Imre şi Orban au înscris şi harghitenii aveau un avans de două goluri, 4-2 după primele 40 de minute. Repriza a treia a debutat la fel de prost pentru „lupi”, Sarpatki punctând pentru 5-2. A urmat o revenire a gazdelor, iar Schaber şi Van Wormer au readus speranţele pentru un rezultat pozitiv. Scorul final, 4-6, a fost stabilit însă de Vincze, cu 31 de secunde rămase din timpul regulamentar, cu o reuşită în poarta goală.
În clasament, Corona a coborât pe locul 4, cu 14 p, fiind depăşită de ACSH Gheorgheni – 15 p. Pe primele două locuri sunt MAC – 23 p şi Ferencvaros – 18 p.
Pentru „lupi” urmează două meciuri cu Steaua Bucureşti în Liga Naţională, miercuri şi joi, la Patinoarul Olimpic, ambele partide urmând să înceapă la ora 18.30. Apoi, duminică, braşovenii se vor deplasa la Miercurea Ciuc pentru duelul cu Sport Club, care va conta atât pentru Liga Naţională, cât şi pentru Erste Liga. După aceste jocuri, „lupii” vor pleca în Ungaria. Vor fi cinci partide în Erste Liga, cu DVTK, DEAC, Ferencvaros şi Ujpest.
FOTO: © Daniel Maximilian Milata, Maxim’s Sports
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.