BRAȘOV. „Doamna Jekyll şi Doamna Hyde”, proiect inedit
„Teatrul la voi acasă” ajunge în mai multe localități
Braşovenii, codlenii şi feldiorenii vor avea ocazia de a se bucura de o piesă inedită de teatru, pusă în scenă de o trupă independentă. Astfel, astăzi, de la ora 19.00, Asociaţia Teatrul Particular Braşov va prezenta la Centrul Cultural Reduta, în premieră, spectacolul „Doamna Jekyll şi Doamna Hyde”.
Spectacolul face parte din proiectul cultural „Teatru la voi acasă”, desfăşurat în perioada iulie-septembrie şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov cu suma de 50.000 de lei, incluzând finanţarea cheltuielilor care ţin de montarea şi pregătirea spectacolului, premiera de gală şi alte patru spectacole care vor avea loc la Braşov, Feldioara şi Codlea.
Proiectul „Teatru la voi acasă” a fost prezentat într-o conferinţă de presă, la care a participat Szenner Zoltan – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov – Dorina Roman- preşedinta Asociaţiei Teatrul Particular Braşov – şi Cristian Ioan, regizorul spectacolului.
Vicepreședintele Consiliului Judeţean Braşov a declarat că proiectul se înscrie în strategia administraţiei judeţene braşovene, care şi-a propus să susţină cât mai multe evenimente culturale în afara municipiului Braşov, care are, deja, o agendă bogată.
„Există cerere pentru cultură şi în celelalte localităţi din judeţ, nu numai în municipiu, iar noi, la Consiliul Judeţean Braşov, trebuie să încurajăm proiectele care cuprind activităţi culturale realizate şi în alte localităţi. Proiectul cultural «Teatru la voi acasă», se încadrează perfect în această linie de susținere a organizării proiectelor culturale la nivelul întregului județ, având reprezentaţii la Braşov, Codlea şi Feldioara. «Doamna Jekyll şi Doamna Hyde» este o comedie neagră, iar eu cu siguranţă voi fi prezent la premieră. Sunt sigur că va fi o reuşită, având în vedere talentul actorilor şi experienţa regizorului”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Szenner Zoltan.
Două premiere într-una
Președinta asociaţiei, Dorina Roman, a menţionat că nu numai spectacolul este o premieră, ci şi faptul că a obţinut o finanţare nerambursabilă de la Consiliul Judeţean Braşov.
„În momentul în care am pornit la drum cu Teatrul Particular, în urmă cu 12 ani, nici măcar nu știam ce va urma, nu știam unde vom susține spectacolele, nu știam nici măcar cu ce greutăți ne vom confrunta. A fost așa… un joc nebun, pornit din dragoste de teatru și de oameni, din dragoste pentru profesia noastră. Au trecut de atunci 12 ani în care ne-am bucurat de succes, 12 ani în care am scos în fiecare an cel puțin două premiere, am participat la festivaluri de teatru și am susținut turnee cu spectacolele noastre, atât în țară, cât și în străinătate”, a mărturisit actrița Dorina Roman. De asemenea, e spus că vrea să continue proiectul şi în anii următori, iar spectacolele să se desfăşoare şi în alte localităţi din judeţ. „Am ales Codlea şi Feldioara pentru că am mai avut reprezentaţii în aceste localităţi şi ştim că vom fi bine primiţi. Sperăm ca proiectul să fie unul de succes, iar anul viitor să ajungem şi în alte localităţi. Totuşi, o problemă în ceea ce priveşte spectacolele de teatru este că în oraşele mici publicul trebuie pregătit şi educat. Oamenii din aceste localităţi nu au prea des ocazia să vadă o piesă, pentru că trupele de teatru ajung mai rar în micile oraşe sau în comune”, a declarat preşedintele Asociaţiei Teatrul Particular Braşov.
La rândul său, regizorul Cristian Ioan a precizat că „Doamna Jekyll şi Doamna Hyde” este o comedie neagră despre două doamne botezate intenţionat Jekyll şi Hyde, după numele celebrului „Jack the Ripper” (Jack Spintecătorul), personaj a cărui identitate reală nu a fost descoperită niciodată.
„Am primit textul, l-am citit… Nu era rău, dar nici nu dărâmai pereții cu el și în ocazii de-astea, din experiență vă spun, cel mai bine este să iei textul, să-l arunci în aer și să lași să cadă altfel. Și cu piesa asta, eu zic că am făcut bine, că am băgat-o într-o zonă a crimei ușor umoristică”, a mai spus acesta.
Spectacolul îi are în distribuţie pe actorii Dorina Roman, Monica Codreanu şi Silviu Dudescu.
Următorul spectacol din cadrul proiectului va avea loc în 29 iulie, ora 19.00, la Casa de Cultură din Feldioara. Apoi, în cursul lunii august va avea loc un spectacol la Casa de Cultură din Codlea, însă data nu a fost stabilită. În luna septembrie vor fi susţinute alte două spectacole la Centrul Cultural Reduta.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.