Festival „montan” în Piața Sfatului. Phoenix și Ducu Bertzi, printre invitați
Festival montan Piața Sfatului invitați ducu bertzi
Iubitorii muntelui, de toate vârstele, sunt aşteptaţi, la acest sfârșit de săptămână, în Piaţa Sfatului, a prima ediţie a festivalului de cultură, educaţie şi sport montan „Comoara Munţilor”.
Este organizat de cei de la Asociaţia Kastel, care propun evenimente dedicate tuturor persoanelor dornice să afle tainele muntelui, prin activităţi montane şi concursuri, precum fotografie montană, expoziţie concurs de afiş ecologic, interpretare cântece de munte, cros montan şi EcoHunt, dar şi seminarii, a căror tematică implică orientarea, echipamentul potrivit, hidratarea, vremea nefavorabilă sau cum să ne ferim de animalele sălbatice.
În spaţii special destinate, copiii se vor putea bucura de face-painting sau căţăra pe un perete de escaladă gonflabil.
Pentru persoanele cu dizabilităţi şi vârstnici vor fi amenajate locuri speciale, în faţa scenei.
Fiecare seară se va încheia cu concerte speciale, susţinute de Ducu Bertzi (sâmbătă) şi Phoenix (duminică).
De asemenea, va fi şi un concert în memoria lui Florian Pitiş –„Sunt un frate tânăr”, cu Florin Andone, Lucian Teofil Boar, Vlady Cnejevici.
Programul evenimentului:
Sâmbătă, 1 octombrie
ACTIVITĂȚI:
10:00-17:00 – concurs finaliști interpretare cluburi montane | individual –
12:30 – concurs alpinism-noduri (doar pentru grupuri montane) –
14:00 – workshop diferențe dintre corturi
10:00-18:00 – cooncursuri orientare Federația Română de Orientare
10:00-18:00 – seminarii si expoziție echipament montan
10:00-18:00 – seminarii si expozitie echipamente si dotari salvamont
10:00-22:00 – expoziție foto si afiș ecologic
10:00-18:00- Kids Corner
– ateliere copii,
– panou de escalada gonflabil,
– face painting,
– trambulină
CONCERTE:
17:30- Colectia de aur – cântece de munte „Comoara Munților” ( Titus Constantin Danotte , Raluca Manea, Costică David, Tică Lumînare )
19:00- Trupa CALEnDAR
20:15- Ducu Bertzi & friends
Duminică, 2 octombrie
ACTIVITĂȚI:
9:00 – cros start/finish- Aleea Tiberiu Brediceanu (Sub Tâmpa)
10:00-12:00 – workshop interactiv siguranță montană
10:00-18:00- seminarii si expozitie echipament montan
10:00-18:00- cooncursuri orientare Federația Română de Orientare
10:00-22:00- expozitie foto si afis ecologic-
10:00-18:00- seminarii si expoziție echipamente si dotări Salvamont
12:30 – premierea concursurilor și acordarea trofeului „Comoara Munților”
14:00 – TreasureHunt – scenă
14:30 – probe sunet trupa Phoenix- scenă
15:00 – workshop educație montană: prezentare echipamente, soluții, stări de urgență, accidente, drumeții, prezentari si comparatii echipamente montane( Salvamont Brașov / Salvamont Poiana Brașov)
10:00-18:00- Kids Corner
– ateliere copii,
– panou de escalada gonflabil,
– face painting,
- trambulina
CONCERTE :
13.30 In recital, premianții concursului de interpretare.
18:30 – Concert în memoria lui Florian Pitiș – „Sunt un frate tânăr”: Florin Andone, Lucian Teofil Boar, Vlady Cnejevici
19:45 – Trupa PHOENIX
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.