Delicte

BRAȘOV. Peste 1.000 de verificări cu etilotestul și aparatul DrugTest, în weekend

  • drugtest_2.jpg

În perioada 4 – 6 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier și polițiști de ordine publică cu aviz de poliție rutieră au desfășurat o acțiune pe raza județului, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și pentru prevenirea accidentelor de circulație.

Printre principalele obiective s-au numărat:

-Depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive;
-Impunerea respectării regimului legal de viteză și sancționarea nerespectării regimului legal de viteză;
Verificarea respectării normelor legale privind regimul rutier de către toți participanții la trafic.

În cadrul activităților au fost utilizate aparatele Trucam și Autovision, precum și aparatele DrugTest și alcooltestele, fiind efectuate aproximativ 1.100 testări cu aparatul alcooltest și DrugTest.

În cadrul activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 369 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 87.800 lei.

Echipajele au aplicat 365 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv 240 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 116 pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier și 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.

De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut 10 certificate de înmatriculare și 28 permise de conducere, dintre care 8 permise de conducere pentru nerespectarea prevederilor privind regimul legal de viteză, 9 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (contravenție) și 11 pentru nerespectarea altor norme legale incidente domeniului rutier.

Totodată, polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 7 de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button