Expres

Festivalul DrAMAtic Brașov, măr al discordiei la Teatrul „Sică Alexandrescu”: Săli goale și acuzații dure ale sindicaliștilor contra reluării istorice lăudate de conducere

Cea de-a 37.1-a ediție a DrAMAtic Brașov International Festival, desfășurată în perioada 11-20 septembrie, a reaprins tensiunile la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Evenimentul a devenit un nou motiv de dispută între reprezentanții Sindicatului Independent al Salariaților din Teatru și conducerea interimară a instituției, conform Radio România Brașov.

Sindicatul reclamă săli goale și un eșec managerial

Reprezentanții sindicatului susțin că ediția din acest an s-a desfășurat mai mult cu săli goale, existând situații în care spectatorii au părăsit sala în timpul reprezentațiilor. Potrivit acestora, din cele 10 zile de festival, doar trei evenimente au avut săli aproape pline: spectacolele maghiare, Corul Madrigal și recitalurile lăutărești. În plus, „Serile de poezie” ar fi fost anulate după ce au fost pregătite de trei ori fără ca vreun spectator să se prezinte.

Criticile vizează și selecția eclectică a programului – care a îmbinat opereta maghiară, poezia de la miezul nopții și „meditațiile lăutărești” cu piesele de teatru -, alcătuit fără consultarea unui Consiliu Artistic, organism care în prezent nu există în cadrul instituției.

„Sindicatul teatrului și o parte dintre actori ne delimităm clar de DrAMAtic Brașov International Festival pentru că acesta a fost un eșec total care îi aparține în întregime managerului interimar Florin Coşuleţ. A văzut toată lumea că la spectacolele de teatru sălile erau aproape goale, oamenii ieșeau din sală nemulțumiți și acesta nu este altceva decât rezultatul felului în care Primăria înțelege să gestioneze problema teatrelor. Cu directori numiți pe tot felul de criterii, în interimate nesfârșite, care sunt ilegale”, a declarat Ovidiu Grădinar, președintele Sindicatului Independent al Salariaților din Teatru, pentru sursa citată.

Reacția conducerii: „Suntem pe drumul cel bun”

În replică, managerul interimar al Teatrului „Sică Alexandrescu”, Florin Coșuleț, a transmis un punct de vedere scris în care apără organizarea festivalului și subliniază importanța reluării acestui eveniment tradițional după o pauză lungă.

„Cea mai mare bucurie este că am reușit să reluăm, după șapte ani, un festival care aproape fusese uitat. Desigur, există aspecte care pot fi îmbunătățite. Este nevoie de timp, experiență și implicare pentru ca festivalul să crească. Îi felicit pe toți colegii implicați și sunt convins că suntem pe drumul cel bun”, a precizat Florin Coșuleț.

Referitor la plecarea spectatorilor din sală și la criticile privind repertoriul, managerul interimar a adăugat că teatrul este un organism viu care reflectă prezentul:

„Este firesc ca un spectator să nu aprecieze un spectacol. Diversitatea reacțiilor și libertatea de a accepta sau respinge ceea ce vede fac parte din natura actului artistic. De asemenea, nimeni nu poate fi obligat să rămână până la final împotriva voinței sale. Vremurile în care oamenii erau ținuți în sală din obligație, ca la manifestările comuniste, au trecut. Critica este necesară și binevenită, dar devine utilă atunci când se bazează pe cunoașterea faptelor și pe respectul față de munca celor implicați”.

Primăria Municipiului Brașov nu a furnizat până în prezent un punct de vedere oficial cu privire la această situație.

DrAMAtic Brașov International Festival a reuniti la Brașov, pe parcursul celor 10 zile, artiști din România, Ungaria, Grecia și Republica Moldova.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google