BRAȘOV | Artificii aprinse în mijlocul DN 1. Un bărbat de 52 de ani s-a ales cu dosar penal (VIDEO)
Un bărbat de 52 de ani s-a ales cu dosar penal după ce ar fi amplasat o baterie de artificii chiar pe partea carosabilă a DN1, în Predeal (jud. Brașov), și i-ar fi dat foc pentru a marca o zi aniversară. Trei autoturisme au fost nevoite să oprească pentru a evita pericolul creat.
A pus bateria de artificii pe axul drumului
Incidentul s-a produs în noaptea de 20 septembrie 2026, în jurul orei 00:20, în zona unui hotel din Predeal. Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal se aflau în serviciu pentru supravegherea traficului rutier când au fost sesizați de un participant la trafic. Acesta le-a relatat că o persoană ar fi amplasat pe carosabilul DN1 o baterie de artificii, pe care ulterior ar fi aprins-o.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat bateria de artificii utilizată, iar în urma verificărilor au stabilit că un bărbat de 52 de ani ar fi poziționat-o pe axul drumului, după care i-ar fi aprins fitilul.
Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi recurs la acest gest pentru a marca o zi aniversară.
Trei mașini au fost nevoite să oprească
Folosirea artificiilor în acest mod a afectat circulația rutieră. Trei autovehicule au fost nevoite să își oprească deplasarea pentru a evita pericolul creat.
Incidentul a fost surprins și într-o înregistrare video realizată de un martor.
Dosar penal pentru mai multe fapte
Polițiștii au stabilit că a fost utilizat un articol pirotehnic din categoria F2, fără respectarea prevederilor legale privind regimul materiilor explozive.
În aceste condiții, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, precum și pentru fapte prevăzute de legislația privind regimul materiilor explozive.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Poliția: Articolele pirotehnice trebuie folosite cu respectarea legii
Polițiștii reamintesc că utilizarea articolelor pirotehnice trebuie făcută cu respectarea strictă a prevederilor legale.
De asemenea, amplasarea unor obiecte pe partea carosabilă, atunci când este afectată circulația și sunt puși în pericol participanții la trafic, constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului Penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





