Primar decedat la doar 55 de ani
Doliu în lumea politică. Primarul comunei Cuzăplac, Mircea Pop, în funcţie din decembrie 1989, a murit joi, la vârsta de 55 de ani. Era primarul cu cea mai îndelungată activitate din Sălaj. Mircea Pop a fost o lungă perioadă de timp membru PSD. Înainte de alegerile locale din 2020 a plecat pentru a candida cu susţinerea PNL.
Doliu în lumea politică. Acum îl plâng colegii din ambele organizații județene de partid.
„Trecerea în lumea Veșniciei a celui care a fost Mircea Pop, primarul comunei Cuzăplac, ne-a umplut sufletul de tristețe și de regret. Timp de 30 de ani am împărtășit și promovat împreună valorile social-democrate, Mircea Pop fiind, ani în șir, liderul Ligii Aleșilor Locali Social Democrați; un primar destoinic, care a unit și dezvoltat comunitatea locală, un coleg distins și un om apreciat de toți cei care l-au cunoscut. A pus suflet în ceea ce a făcut și, din păcate, viața lui pământească s-a încheiat prea devreme. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.
Organizaţia judeţeană Sălaj a PSD
„Am primit cu profundă durere vestea trecerii în eternitate a colegului nostru, Pop Mircea, primarul comunei Cuzăplac. Vreme de mai bine de trei decenii, domnia sa a slujit neobosit interesele comunității sale, fiind primarul cu cea mai îndelungată activitate din județul Sălaj. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”.
Colegii din PNL Sălaj
Sursa foto: PSD SĂLAJ/ Facebook
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.