Magiunul d-lui Ponta

Dacă dl. Mircea Geoană dădea – ca președinte al PSD – impresia unui copil care încălțase șoșonii Bunicuței și avea pretenția să fie considerat „om mare”, urmașul său în funcție, dl. Victor Ponta nu se poate desprinde și pace de imaginea de pupil al lui Adrian Năstase. Asta, în pofida faptului că face eforturi să lepede acea aroganță, acea gomoșenie pe care nu știu dacă a copiat-o de la mentorul său politic, dar o posedă și d-sa îndestulător. Că nu reușește cu lepădarea asta se vede în majoritatea cazurilor în care face declarații presei sau participă la emisiuni televizate. Deh, să zicem, totuși, că, poate, asta e și o reminiscență din vremea în care a fost procuror, iar liderul PSD consideră că îi conferă așa, o aură de autoritate, de om serios, preocupat de problemele grave ale țării. Dar aerul de superioritate și imaginea de om veșnic ofuscat s-ar putea să-l facă să piardă mai mult decât crede că ar câștiga. Mă rog, treaba domniei sale…
De când a preluat președinția PSD, dl. Ponta a intrat, după toate semnele, în competiție cu liderul PNL, dl. Crin Antonescu, pentru calitatea neoficială de șef al opoziției. O dovedesc și ironiile, și replicile mai acide schimbate între cei doi în ultimele luni, dar și ezitările, ba chiar desele răzgândiri în privința unei colaborări între cele două partide. Când dl. Antonescu spunea că a discutat cu dl. Ponta pe tema creionării unei „platforme” pentru o „guvernare de avarie”, liderul PSD răspundea că nici vorbă,
n-a discutat nimic, de multă vreme, cu omologul său liberal, pe care îl lua în balon: „E foarte dificil să îl critici pe Băsescu, atunci când vii cu soluții identice; n-aș vrea să fiu în poziția d-lui Antonescu”. Mai mult, spunea că nu-și dorește cu nici un chip ca PSD să guverneze cu PNL, fiindcă aceste partide sunt adversare. „Iar facem magiun?” , se răstea, supărat, la acei pesediști care înclinau pentru o colaborare cu liberalii. La elaborarea moțiunea de cenzură a ținut morțiș ca doar PSD să fie inițiator, deși voiau să contribuie, să zic așa, și cei din PNL. La votarea moțiunii, însă, a schimbat calimera: liberalii erau buni s-o voteze și dușmani ai țării dacă
n-ar fi votat-o. Ca o paranteză, și cu moțiunea asta a fost un soi de magiun: PSD-ul voia neapărat să dea jos Guvernul, dar numai după ce dl. Ponta a avut grijă să anunțe nația că nu e pregătit să intre la guvernare. 
La începutul acestei săptămâni, președintele PSD a sucit-o iar: vrea alegeri anticipate (adică răsturnarea Guvernului pe care n-a fost în stare să-l dovedească prin moțiune), dar nu anul acesta, ci în primăvara lui 2011. Apoi a adăugat că, totuși, în acest an își propune să mai înainteze o moțiune de cenzură și „sper să avem numărul de voturi pentru a da jos Guvernul”. Care Guvern? Firește, acela pe care își propune să-l dărâme primăvara viitoare! Cât despre o alianță, inclusiv pentru guvernare, cu PNL, dl. Ponta a amestecat din nou în magiun: „Este o ipoteză pe care n-o excludem, dar nici n-o luăm în calcul”. Pas de mai înțelege ceva din această dispută pe pielea ursului din pădure!
Iar când îl aud cu declarații sforăitoare gen „nu vrem alegeri ca să venim la putere, ci pentru a găsi o soluție de ieșire a țării din criză”, chiar nu pot să-l iau în serios. Nu pot și basta! Fiindcă m-am convins cât de mult le pasă de țară și pesediștilor…