Editorial

Planuri de haiducie (II)

  • logomytex.png
 

Speech-ul prin care liderul PSD, dl. Victor Ponta, a anunțat nația că dă cu flit invitației la discuții lansate de membrii delegației FMI în România, pe motiv că aceștia cooperează cu Guvernul (atitudine pe care a catalogat-o drept „anormală”) și că mint nația română pare definitoriu pentru stilul d-sale de a face politică. Firește, după asemenea „aroganță”, liderul PSD s-a pronunțat și împotriva acordului cu Fondul Monetar, pe care l-a calificat drept „sinucidere națională” și-a zis că „eu aș vrea să îl oprim, deoarece este anormal și denaturat”.
Acest tip de discurs nu este nou în politica românească. L-a mai practicat, de exemplu, PRM. Firește, FMI nu este vreun campion al popularității. A adunat destule bile negre de când s-a înființat, unele pe merit, altele datorate diverselor teorii ale conspirației. Dar nici nu și-a propus să câștige vreun premiu de popularitate. FMI este, practic, o bancă, nu o instituție de caritate. Împrumută bani cu dobândă țărilor și se asigură că îi va recupera cu dobândă. Asta n-are cum să aducă prea multă simpatie. Însă FMI nu obligă pe nimeni să se împrumute din banii săi. Decizia e a conducătorilor respectivelor țări. La fel și angajamentele pe care și le iau față de Fondul Monetar, de bunăvoie, nu cu pistolul la tâmplă. Iar dacă încasează banii în schimbul angajamentelor, corect este să le și onoreze.
Un bob zăbavă aici. Dl. Ponta de azi, cel atât de haiduc atunci când vorbește despre acordul cu FMI, trece politicianist sub tăcere faptul că atunci când s-a semnat acest acord PSD era la guvernare. Adică reprezentanți ai săi s-au numărat printre cei care au încheiat acordul! Iar dl. Ponta era pe atunci chiar membru al Guvernului, ministru pentru relația cu Parlamentul. Atunci nu l-am auzit scoțând o silabă nici împotriva FMI, nici a acordului. Atunci Fondul Monetar nu era mincinos, nu avea o relație „anormală” cu Guvernul, iar acordul era necesar, nu „sinucidere națională”, cum strigă dl. Ponta acum. De ce se lamentează și acuză?  Foarte simplu: cum scriam și ieri, face pe haiducul, adică dă iama în lanul cu populism. Că, deh, strategii pesediști au ajuns, pesemne, la concluzia că poporul va sări în sus de bucurie și valuri de simpatie se vor revărsa asupra social-democraților dacă dl. haiduc se va rățoi la boierii străini care vin să ne asuprească.
Mai sunt câteva chestiuni pe care dl. Ponta le trece sub tăcere. În primul rând, dacă acordul cu FMI e atât de rău, ce propune PSD în schimb? Fiindcă e clar că, în ipoteza ruperii acordului, pe care a evocat-o președintele PSD, trebuie pus ceva în loc. De unde va lua PSD bani? Și care dintre măsurile convenite cu FMI sunt „anormale” și nocive? Cumva restructurarea sectorului bugetar, unde PSD și-a proptit o grămadă de oameni ce nu se dau duși cu nici un chip?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button