Penibili de România

 Trecuse cu vreo oră de miezul nopții, dar într-un apartament continua să bubuie manelele de se zguduiau pereții blocului. Manele acompaniate de urlete de bețivi. Firește, vecinii erau revoltați, furioși. Unul dintre ei a sunat la respectivul apartament și, după multe insistențe, i s-a deschis. „Dă, dom’le, muzica aia mai încet, că ne-ai înnebunit! Eu trebuie să merg la serviciu peste câteva ore. Dacă nu vă potoliți, chem Poliția! Înțeleg să vă distrați, dar cred că o puteți face și fără să ne deranjați pe noi. Nu sunteți singuri aici în bloc”. „Ce-i, băi, ești jmecher, ‘ai? Ia mai du-te în… d-aici! Vii și ne deranjezi, ne strici distracția! Vezi că poate ți-o și iei!”. Și zbang! – ușa trântită. A urmat o consfătuire între vecini, iar concluzia a fost să se sune la Poliție. Dilemă: cine să sune? Fiecare dădea din colț în colț. Până la urmă au tras la sorți. Cel pe care căzuse măgăreața s-a îndreptat spre telefon, a format, a spus care era necazul, apoi dintr-o dată s-a schimbat la față și-a îngăimat: „Nu, nu, lăsați…”. Și a închis. La întrebările celorlalți a răspuns: „Dom’le, voiau să le dau numele,  să înregistreze plângere… N-am chef să fac asta, că află ăștia cu scandalul cine a chemat Poliția și-o să-mi facă zile fripte”. „Ce te sperii dom’le așa? Ce laș ești!”, i-a aruncat unul, disprețuitor. A urmat o ceartă pe palier, după care s-a dus fiecare bosumflat în locuința lui. Nimeni n-a mai telefonat la Poliție. Cine, oare, au fost mai penibili? Maneliștii sălbatici sau ceilalți? 

 Într-un hotel de 5 stele, undeva în străinătate, grupuri de nemți, de englezi, de francezi la cină. La un moment dat, un bărbat și o femeie foarte bine îmbrăcați, ea cu un copil în brațe, s-au oprit aproape de ușa deschisă a restaurantului și, cu aerul cel mai firesc din lume, au pus copilul pe o masă goala, i-au schimbat pampers-ul, iar pe cel folosit l-au pus într-o punguță pe care au aruncat-o într-un coș de gunoi aflat în afara ușii. Apoi, cu aceeași seninătate, s-au îndreptat spre singurul sector de restaurant de unde se auzeau râsete sonore, strigăte și chirăieli. Cei de acolo vorbeau românește. Și toți, fără excepție, își umpluseră cu vârf câte 3-4 farfurii cu mâncare. Deh, era all-inclusive și voiau să „profite”, deși își luaseră cu mult mai mult decât puteau mânca.  Nu le păsa că erau priviți de ceilalți ca niște oameni ai peșterilor. Ei se simțeau bine și cu asta basta! Doar de-asta plătiseră. De-asta și pentru a se lăuda la întoarcere că au stat la 5 stele…