Perseverare diabolicum (I)

Probabil îngrijorat că lumea nu l-a luat în seamă, a uitat sau n-a crezut că vorbește serios când l-a auzit susținând că dacă PSD va reveni la guvernare – după alegeri sau înaintea lor – va renunța la cota unică în favoarea impozitării progresive a veniturilor, perseverentul Victor Ponta a simțit nevoia deunăzi să reafirme „prioritatea” partidului pe care îl conduce: orice colaborare guvernamentală cu liberalii și orice nou acord cu FMI trebuie să includă două chestiuni – readucerea TVA la 19% și eliminarea cotei unice.
Eu, unul, n-am motive să-l suspectez pe dl. Ponta de cine știe ce competențe economice, de aceea nu cred că ideea desființării cotei unice îi aparține. Sunt alți specialiști în partid care au rămas tributari conceptului „arde-i pe chiaburi” și populismului haiducesc de tip „hai să-i belim pe cei ce câștigă mult, ca să ne voteze ceilalți, care-s mai numeroși”.
În fine, oricine ar fi fost autorul, ideea a fost îmbrățișată cu entuziasm revoluționar de liderul PSD, care a amenințat cu maxime de impozitare de 48% sau chiar mai ridicate. Probabil în ideea de a-l depăși la capitolul acesta pe fostul său mentor Adrian Năstase, sub guvernarea căruia munca era taxată cu până la 40%. Ce rezultat a avut atunci această politică se știe, chiar dacă unii se prefac a fi uitat: înflorirea muncii la negru. Ce prim rezultat va avea revenirea la impozitarea progresivă, dar la un nivel maximal mai mare? Evident, același.
Nu se știe încă – dl. Ponta n-a destăinuit nației – de la ce sumă în sus un venit va fi considerat mare, în viziunea strategilor social-democrați. Iar o asemenea clarificare este esențială. Fiindcă una este să ia statul 48% dintr-un milion de euro și cu totul alta să rețină același procentaj dintr-un venit anual de, să zicem, vreo 20.000 de lei, ceea ce corespunde unuia lunar de 1.600 și ceva. Ne-am putea face o idee despre ce înțeleg social-democrații prin venituri mari, amintindu-ne că pe vremea guvernării Năstase cota maximă de impozit se aplica la câștiguri relativ mici, respectiv cele de 1.300 de lei/lună. Iar dacă la cota de 48% propusă acum de PSD adăugăm și celelalte contribuții, ajungem ușor la peste două treimi din salariu. Păi, cine va mai fi nebun să dea atât statului din câștigul său? Și ce angajator va mai putea oferi salarii oficiale cât de cât decente? Fiindcă și fără cotele propuse de social-democrați România are una dintre cele mai ridicate taxări ale muncii din Uniunea Europeană, chestiune de natură să descurajeze munca, să îndepărteze investitorii și să stimuleze economia subterană.

(continuare în numărul de mâine)