Un brașovean susține că Primăria a turnat asfalt pe terenurile aflate în proprietatea locatarilor

De mai mulți ani, Tiliuță Dumitrașcu, președintele asociației de proprietari de pe Strada Fundătura Hărmanului, bl. 18A, Sc. D, duce un adevărat război cu autoritățile, acuzând în stânga și-n dreapta. Brașoveanul s-a adresat chiar și Tribunalului Penal Internațional de la Haga, unde a depus plângeri împotriva autorităților locale, și nu numai.
Pe scurt, Dumitrașcu susține că Primăria se face vinovată de punerea în pericol a vieților locatarilor, pentru că a fost desființat trotuarul, iar pietonii sunt obligați să meargă pe suprafața carosabilă, dar și pentru că pasajul din Cartierul Triaj, care trece pe sub calea ferată, nu este supravegheat; de distrugerea zonei verzi din fața imobilului, dar și de faptul că municipalitatea a turnat asfalt pe terenurile private ale oamenilor.
Alee fără trotuar
Mai precis, brașoveanul spune că, „potrivit CF 7077, intrarea în imobil (zona de trotuar) este teren privat, cumpărat de locatari și pentru care este plătit impozit, astfel că eu consider că autoritățile locale au comis un abuz atunci când au amenajat parcarea din fața blocului”. În același timp, el s-a declarat revoltat că municipalitatea – prin modul în care a reabilitat aleea din fața blocului, care nu este mai lungă de 100 de metri – pune în pericol viața locuitorilor zonei, deoarece nu a fost amenajat nici un trotuar. „Oamenii trebuie să meargă pe stradă, fiind expuși oricând riscului de a fi călcați de mașini. În schimb, în ciuda opoziției noastre, în fața blocului a fost amenajată o parcare”, mai susține reprezentantul asociației de proprietari.
Proprietari doar pe pământul de sub bloc
De cealaltă parte, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei, a declarat că, în evidențele municipalității, terenul la care face referire președintele asociației de proprietari nu apare ca proprietate privată. „În cazul în care în baza unei expertize se va dovedi că a fost turnat asfalt pe terenurile private ale locatarilor, municipalitatea va decoperta zona respectivă. În general, terenul care apare în extrasul CF reprezintă cota-parte (ce revine fiecărui proprietar de apartament) din suprafața pe care s-a construit imobilul”, a explicat Toarcea. El a mai afirmat că, în ceea ce privește lipsa trotuarului, sistematizarea aleii respective s-a realizat ținându-se cont de condițiile tehnice ale zonei. „Nu aveam cum să amenajăm acolo și parcare și trotuar, iar aleea nu este intens circulată, ci deservește doar blocul 18A. De altfel, la un moment dat, președintele asociației ne sugerase să distrugem zona verde a blocului din față, pentru a amenaja parcarea”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Canalizare periculoasă
Mai mult, Dumitrașcu susține că, înainte de a se turna asfalt, ar fi trebuit reabilitat sistemul de canalizare. „Sunt mai multe cămine defecte, adică focare de infecție. În 2007 am sesizat chiar și autoritățile de mediu, referitor la acest aspect”, a mai spus brașoveanul.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei a declarat că, în cazul sistemului de captare a apelor menajere, rezolvarea acestei probleme intră în atribuțiile Companiei Apa sau chiar a locatarilor: „Până la branșament, toate lucrările trebuie efectuate de administrator, iar de la branșament la apartamente, întreținerea este responsabilitatea proprietarilor apartamentelor. De altfel, încă din 2008 i-am comunicat acest lucru cetățeanului și l-am rugat să se adreseze Companiei Apa”.
„Nu se poate înființa un post fix”
Lista nemulțumirilor brașoveanului continuă cu faptul că pasajul subteran pentru pietoni, care trece pe sub calea ferată din Triaj, nu este supravegheat. „Cine se încumetă să treacă noaptea pe acolo își asumă un mare risc și nu de puține ori au fost atacați oamenii care treceau prin tunel”, a mai spus brașoveanul. Sorin Toarcea susține că, referitor la acest aspect, municipalitatea face tot ce poate. „Pasajul este curățat periodic, iar Poliția Comunitară a inclus acest obiectiv în planurile de patrulare, pentru că nu se poate înființa un post fix în tunel”, a mai spus Sorin Toarcea.
(R.C.)
Acest material are la bază sesizarea dl Dumitrașcu Tiliuță, cu nr. 304, adresată serviciului TEXpert. Adresați-ne întrebările și solicitările dvs. în scris, pe adresa: Transilvania Expres, str. Traian Grozăvescu nr. 7, Brașov, la tel. 0268/549 712 sau pe e-mail: redactie@mytex.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





