Mulți tineri proveniți din orfelinate ajung să „îngroașe” rândurile oamenilor străzii

În fiecare an, mulții copii sunt abandonați de părinți și ajung în centrele de plasament. Aici, ei sunt crescuți, până la 18 ani sau, dacă merg la școală și după împlinirea vârstei majoratului, până la finalizarea studiilor, după care trebuie să părăsească centrul și să se descurce singuri.
Pentru mulți tineri, părăsirea centrelor de plasament reprezintă un nou abandon. „Unde mergem? Ce facem? Cu ce ne descurcăm? Cine ne ajută?”, sunt întrebările lor. Mulți ajung în stradă și îngroașă rândurile „boschetarilor” sau, în lipsa unor mijloace de supraviețiuire, comit infracțiuni și ajung în închisori, reducându-și și mai mult șansele de a duce, în viitor, o viață normală. Unii dintre ei sunt găzduiți la centrele pentru persoane fără adăpost, dar și de serviciile acestei instituții benefciază doar o perioadă limitată.

Nepregătiți și stigmatizați
Monica Bratu, asistent social în cadrul Centrului pentru Persoane Fără Adăpost Brașov, afirmă că în cadrul centrului sunt găzduiți 18 tineri proveniți din centrele de plasament. Dintre cei incluși în acest program, doar câțiva lucrează cu forme legale. De altfel, potrivit informațiilor oferite de aceasta, în medie, în fiecare an, în centru ajung aproximativ 30 de tineri proveniți din orfelinate. „În centrele de plasament, minorii nu sunt pregătiți să ducă o viață independentă. După ce pleacă de acolo, se trezesc în stradă, cu aproximativ cinci milioane de lei vechi în buzunar (ajutorul de reintegrare), dar incapabili să se descurce. Unii dintre ei ajung la noi direct din casele de copii, iar pe alții îi adunăm de pe stradă sau vin la centru după ce au trecut prin închisori”, povestește asistentul social. Și la acest centru ei pot sta doar o perioadă limitată, de regulă șase luni pe an, cu posibilitatea de prelungire, dacă se dovedește că este un caz excepțional, apoi dacă nu își găsesc un loc de muncă, ajung tot în stradă.
Asistentul social susține că, o dată preluați de Centrul pentru Persoane Fără Adăpost, tinerii sunt învățați să ducă o viață independentă, să își gătească, să se îngrijească și, cel mai important, sunt ajutați să își găsească un loc de muncă. „În această privință avem cele mai mari probleme. Când un angajator aude că un tânăr provine dintr-un centru de plasament îl evită. În același timp, tinerii nu știu să își elaboreze un CV sau cum să se prezinte la un interviu. Calificările pe care ei le obțin nu mai sunt căutate pe piața forței de muncă, nu au experiență, iar mulți dintre ei sunt excluși din start, din cauza etniei. De multe ori, pentru a le găsi un loc de muncă, trebuie să ne folosim de relațiile personale”, mai afirmă Bratu. Pe de altă parte, nici angajatorii nu sunt motivați să încadreze tinerii proveniți din sistemul de protecție a copilului, deoarece facilitățile de care beneficiau au fost „tăiate”.

Ar fi nevoie de implicarea statului 
Bratu consideră că, pentru a-i sprijini pe tineri, statul ar trebui să-i motiveze pe angajatori să încadreze persoane provenite din această categorie socială, pentru că apoi, încet-încet, ei vor reuși să se descurce. De asemenea, ea susține că tinerii ar trebui să beneficieze de o „perioadă de tranziție”, astfel încât să învețe să ducă o viață independentă. „Din centrele de plasament unde primesc totul «de-a gata», ajung în stradă, unde trebuie să obțină totul singuri. Practic, într-un timp foarte scurt ei ar trebui să treacă de la dependență la independență”, explică Bratu. Această „trecere” ar fi mult mai simplă dacă, pentru o anumită perioadă, tinerilor li s-ar oferi „locuințe protejate”. „Ajunși în aceste locuințe sociale, cei ieșiți din sistemul de protecție a copilului ar trebui să plătească niște chirii rezonabile și o parte a cheltiuelilor de întreținere. În acest mod, ei ar învăța să se autogospodărească și să-și gestioneze banii, iar integrarea în viața «reală» ar fi mult mai simplă”, a mai declarat Bratu.