Lifestyle
Următorul film „Harry Potter” se va lansa în noiembrie

Studiourile Warner Bros. nu au reușit să finalizeze conversia în 3D a filmului „Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1” și au luat decizia ca acesta să fie lansat în versiunea clasică, în Marea Britanie și în Statele Unite, pe 19 noiembrie. Următorul film din serie, intitulat „Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2”, va fi lansat în 3D – pe 15 iulie 2011. Cele șapte volume ale francizei „Harry Potter” au fost traduse în peste 67 de limbi. Cărțile au fost vândute în peste 400 de milioane de exemplare, în mai mult de 200 de țări. Adaptările pentru marele ecran ale acestor volume au generat încasări de peste 5,3 miliarde de dolari pe plan mondial, spun producătorii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



