Ce caută „oamenii străzii” pe stradă?

„Prefer să fiu ministrul Jaguarului decât al Trabantului!” a zis Funeriu… Berceanu se mira că i se hurduca „Mertzanul” prin gropile șoselelor făcute (reparate) de el… 9 parlamentari au avut prezență 100% la ședințe… Marko Bella a trecut doar de două ori pe la parlament… Hrebenciuc nici nu știe pe unde e parlamentul după cum rezultă din zero prezențe… din buget se plătesc 98 mil. euro pentru parlamentari…!
Acestea sunt numai câteva dintre problemele importante ale României! Că a început să se moară de foame, în pofida vorbei „În România nu moare nimeni de foame!”, că s-au înmulțit „oamenii străzii” și că oamenii vârstnici singuri, chiar dacă au pensii din care ar putea trăi civilizat, se chinuie și mor cu zile fără să le dea cineva un pahar cu apă sau să le cumpere o pâine, sunt „fleacuri”! Cele trei categorii de mai sus ar trebui să fie parte a asistenței sociale. „Ar trebui!” dar de la a trebui până la a face asistență socială este cale lungă, lungă…! Pe ici pe colo, câte un patron de brutărie, câte unul de ceainărie, câteva primării și câteva salvări oferă câtorva oameni fără adăpost câte o pâine, un ceai, o mâncare caldă și un adăpost pentru o noapte-două. Ajunge atât? Categoric nu! Am văzut guverne și îl vedem și pe acesta făcând și dregând o droaie de programe pe care nu le aplică sau dacă le încep, nu le finalizează. Am aflat că în București ar fi vreo 700 de oameni ai străzii. Mare problemă, mare, pentru un oraș-capitală cu 2,5 milioane de locuitori! De ce au ajuns acești oameni pe străzi este greu de spus, dar trebuie plecat de la realitatea că, indiferent de cauze, acești oameni sunt acolo și suportă gerul iernii și foamea. Fără să fiu specialist în probleme sociale, văd o rezolvare rapidă și benefică pentru toată lumea: dacă undeva, unde există ceva loc liber, s-ar amenaja măcar pentru iarnă câteva barăci încălzite și luminate în care acești nefericiți să primească și 1-2 mese pe zi în schimbul unor prestații de muncă pentru „capitaliști”, nu ar fi bine? Bucureștenii se plâng că străduțele laterale și mașinile sunt îngropate în zăpadă. Cele 700 de perechi de brațe – mă rog, câte or fi că printre acești oameni sunt și unii prea bolnavi sau prea dărâmați pentru a presta vreo muncă – nu ar putea să rezolve această problemă cu zăpada? Eu cred că da. În lege găsim expresia „muncă în folosul comunității” dar se referă la condamnații pentru fapte minore. Zău că nu am văzut nici picior de „folositor” al comunității! Dar cei cca. 700 din capitală și cele câteva zeci din multe alte orașe ar face ceva într-adevăr ceva în folosul comunităților pe raza cărora se găsesc. Și de ce nu, după ce va trece mizeria asta de criză, o parte dintre aceștia să nu se smulgă  de pe stradă și muncind cinstit să devină la fel ca noi ceilalți?
Cei care mor de foame, nu mor imediat. Nu! Se chinuie căutând prin gunoaie sau se amăgesc cu câte o pomană făcută de cetățeni miloși. Îi vedem târându-se ca niște umbre printre blocuri spre tomberoanele cu gunoi sau așteptând cu mâna întinsă pe lângă câte un magazin. Fără pensii, fără nici un alt venit, trec în lumea cealaltă aproape neobservați!
În sfârșit, bătrânii neajutorați, căzuți în dizgrația tuturor guvernelor celor 20 de ani de „democrație” au două soluții: Azilele de bătrâni, puține și în mare parte cu condiții de „Biafra” sau îngrijirea de către asistenții sociali care să îi viziteze, să le facă cumpărături și puțină curățenie. Este prea scump pentru o țară europeană? Nu; doar dacă țara se numește România! Tare îmi este teamă că în țara în care pe șosele și pe străzile din capitală vâjâie mașinile de lux ale demnitarilor este prea scump! Din viteza „luxoaselor” și din „Everestul” scaunelor, demnitarii nu au cum să vadă aceste „mărunțișuri”! Cu salvările care adună câțiva înghețati sau cu câte un ceai cald nu se face primăvară. Înseamnă ce e drept ceva, dar nu aceasta este soluția. Soluția trebuie să o găsească cei plătiți pentru a găsi soluții pentru problemele noastre ale tuturor cetățenilor fie că facem parte din clasa privilegiată sau suntem oameni ai străzii. Nu vreau să spun a cui este vina că acești aleși sau numiți sunt acolo unde sunt și iau mulți bani pentru a face… nimic, ci că ei reprezintă statul și statul este dator să aibă grijă de cetățenii săi.
Dacă am spus despre stat ce ar trebui să facă și nu face, mai există un alt „stat” în România și se numește „biserica ortodoxă”. (Cred că nu este nevoie să traduc ce înseamnă „stat în stat”. Toată lumea înțelege despre ce este vorba). Puterea bisericii, chiar dacă nu mai este dominatoare oficial, este în fapt mai mare decât a statului iar averea sa cred că este mai mare decât rezerva băncii naționale.
Și cu toate acestea, bogătana biserică este departe de a oferi hrană și adăpost celor nevoiași. Cele câteva „floricele”, reprezentate de preoți cu frica lui Dumnezeu, pe pajiștea sătuilor care nu cred flămânzilor, nu fac din pajiște un câmp cu flori! În ceea ce privește nepăsarea și neimplicarea, „statul biserică” este așișderea statului-stat!
În lipsa ajutorului celor două puteri din România, cui pot cere protecție și ajutor cele trei categorii…?
    Gheorghe SÂRBU