Delicte

JUPITER 5. Polițist din Covasna, suspectat că ar fi primit bani de la un afacerist din domeniul lemnului

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, împreună cu ofițeri de poliție judiciară ai Inspectoratului de Poliție Județean Covasna – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE), au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în județul Covasna.

Acțiunea are loc într-un dosar penal care vizează infracțiuni de evaziune fiscală și corupție.

Suspiciuni privind primirea de bani sau alte foloase

Potrivit anchetatorilor, verificările efectuate până în prezent indică faptul că un agent-șef principal de poliție din cadrul IPJ Covasna ar fi primit bani sau alte foloase de la o persoană care obține venituri din exploatarea și comercializarea materialului lemnos.

„Elementele rezultate în urma verificărilor indică faptul că un agent şef principal de poliţie din cadrul I.P.J. Covasna a primit bani sau alte foloase de la o persoană care deţine venituri din exploatarea şi comercializarea materialului lemnos, fără a le evidenţia în actele contabile ale societăţii comerciale al cărui administrator este, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului”, informează anchetatorii.

Cercetările continuă

Percheziția are ca scop administrarea probelor și clarificarea împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele investigate. Anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și a eventualelor responsabilități ale persoanelor implicate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google