Amestecate

În PSD s-a ajuns la faza „cine mișcă, mișcă mort”. Sau la faza bătăliei pe WC-uri publice – vedeți imediat de ce. S-ar mai putea spune și altfel: s-a văzut unde duce o ceartă între un șmecher social-democrat și unul și mai șmecher. De pildă, între Pandele, un nene primar de pe lângă București, aflat, acum câțiva ani, în centrul unui răsunător scandal cu terenuri, și vestitul Vanghelie, Primarul-Care-Este. Primul s-a stropșit la cel de-al doilea că a schimbat oarece delegați la congresul partidului și că, drept răzbunare, îl va contracandida pe „Marean” la orice funcție: „Dacă Marian Vanghelie candidează la un WC public, acolo candidez și eu!”. Numai că nici măcar acolo nu va mai putea stimabilu’ Pandele să candideze: imediat după ce s-a luat de Vanghelie, a și fost suspendat un an din partid! De-acum nu se mai poate decât plânge o zi-două, până ce ziariștii se vor plictisi de el: „Se dorește înlăturarea mea ca să nu candidez la Congres împotriva lui Vanghelie. De politica de borfaș a acestui personaj se folosește și Mircea Geoană”. Cum ar veni, acuză ciobul oala spartă… Iar Vanghelie a răspuns cu superioritatea celui care și-a văzut sacii ăștia în căruță și a demonstrat că e mai șmecher… sau mai „borfaș”, dacă preferați. „Decizia de suspendare a lui Pandele este pripită și greșită. N-avea rost să facem din Pandele o vedetă care nu există”, a grăit, cu superba-i logică, noul megastar pesedist. Păi, cum să evolueze PSD cu asemenea adunătură? Cum să evolueze când – repet ce am mai scris nu demult – singura „speranță reformistă” a rămas tot flăcăul Ion Iliescu?
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că șomajul crește continuu, ajungându-se, la finele lunii ianuarie, la peste 740.000 de șomeri, cifră care nu-i include, firește pe cei care au terminat perioada de șomaj, dar n-au găsit de muncă, nici pe aceia care și-au luat lumea în cap, sperând că pe alte meleaguri le va fi mai ușor decât aici. În fine, altceva este notabil: că din cei peste 740.000 de șomeri cu acte, 605.000 provin din mediul privat! Adică sunt de vreo patru ori și jumătate mai mulți decât cei disponibilizați din sectorul de stat! Păi, e corect ca povara crizei s-o suporte în asemenea hal firmele private și angajații acestora? Care firme și angajați trebuie, în plus, să susțină și salariile bugetarilor, și pensionarii, și funcționarea instituțiilor statului, și alte cheltuieli bugetare. Nu e prea mult? Mai ales că firmele și angajații acestora se tot împuținează… Și de mila șomerilor din mediul privat nu plânge nimeni, boșii sindicali nu amenință în numele lor prin studiouri de televiziune, nu pun la cale mitinguri, nu cer mai știu eu ce drepturi… Nu, fac asta doar pentru bugetari, sugerând, cumva, că pentru aceștia n-ar trebui să fie criză. Sau s-o îndurăm noi, ceilalți, și în numele lor. Halal sindicalism, ce să zic!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




